Emoții

Oameni noi... întrebări... emoții... gânduri... șoapte... dorințe... doruri... 

După trauma prin care am trecut... nu pot să cred că există oameni care mă îndrăgesc... care mă vor în viața lor... care vor să împartă cu mine bune și rele... 

Prietenele mi-au spus că mai rău decât ce am avut timp de doi ani... nu se poate. Mi-au spus că am avut nervi de oțel să rămân într-o familie de oameni zgârciți... care nu știu să dăruiască... care nu pot oferi o bomboană când le oferi un dar de ziua lor de naștere... etc. A trecut, însă sechelele rămân... adânc încrustate... 

Încerc să zâmbesc... și să fiu eu... și să sper... și să îmi încarc bateriile cu frumos, cu povești, cu soare, cu dor și dragoste, cu minuni și zâmbete, cu lecturi și plimbări, cu noroc și încredere...

Mi s-a recomandat filmul „DIVERGENT”, foarte interesant, care merită vizionat. L-am recomandat deoarece mi s-a spus că este vorba despre mine în acest film.. Discutând cu o altă persoană - ambele persoane de sex masculin (ca să fiu clar înțeleasă) - mi-a spus că nu sunt o persoană divergentă, ci o persoană care îndură mult. 

Nu știu ce să cred... uneori mă „privesc” și mă recunosc în descrierea primei persoane, care mă cunoaște mult mai bine, deși nu ne-am întâlnit niciodată... alteori îmi este teamă că cea de-a doua persoană mă descrie mai realist... cu toate că... este o persoană pesimistă... ceea ce mă întristează adesea... deoarece consum multă energie (deși sunt obișnuită după doi ani) pentru a urni lucrurile... și povestea... 

Am emoții... cu toate că lucrurile se așază frumos în viața mea... și primesc daruri... și cred tot mai mult în mine... și îmi doresc să rămân o femeie independentă... și să împlinesc vise... personale și ale altor oameni... mici și mari...