Nedreptatea... teama... lipsa speranței... își lasă amprenta în anumite momente ale zilei. Uneori, îmi vărs temerile și neputința pe oamenii buni, deoarece știu că ei mă suportă. Este un semn de egoism din partea mea!
Am dăruit mult, enorm, unor oameni care nu au apreciat nici măcar o secundă (și nici nu vor aprecia vreodată! așa e felul lor de a fi; li se cuvine totul; se cred începutul și sfârșitul), iar acum, mă gândesc de 10 ori înainte de a dărui... deși îmi doresc să ofer răsfăț...
Bucuria și poveștile mă însoțesc în fiecare zi.
Se deschid noi oportunități în miez de fruct copt... în zori de zi... în curcubeul ce răsare după o ploaie de vară...
Mă trezesc frământând de emoție... de dorință de a face lucruri frumoase, colorate, vesele, optimiste și câți mai mulți oameni fericiți.
Să scriu povești e tot ce îmi doresc... Mi-e dor de bucuria din privirea copiilor... de zâmbete... de îmbrățișări!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu