Minunile copilăriei
Copilaria… regatul minunilor, locul unde sufletul
fiecăruia dintre noi se visează personaj pozitiv în propria poveste. Tărâmul
unde ne inventăm în lumina speranţelor zilele care vor veni, în care înfrângem
zmeii nesiguranţei, cotoroanţele ispitelor, zânele rele ale temerilor şi
nemulţumirilor de tot felul...
Copilăria... locul pe care nu trebuie să-l lăsăm gol în
inimă, care nu piere cu trecerea vremii, chiar dacă poate rămâne în unii dintre
noi acoperit de vălul frustrărilor de mai târziu, dacă n-a fost împrospătat cu
zâmbete, aşa cum se cuvine.
Copilăria se vrea a fi împărăţia lui „este”, nu a lui „a
fost odată”, pentru a rămâne pe veci minunată, un tărâm de poveste şi nu de
povestitori. Este, dacă noi îl lăsăm să fie, spaţiul de lumină în care
poposeşte frumuseţea, rămâne inocenţa, trăieşte sinceritatea şi curăţia,
dăinuie curajul gândului de a ajunge faptă, faptă bună. Cine-ar vrea să piardă
acest regat, cine ar fi dispus să îl predea fără luptă? Singurul inamic ce
atacă doar la hotarele ţării minunilor este timpul. Dar nici măcar el nu poate
să înfrângă definitiv, fără voia noastră, în bătălia propriei fiinţe.
Minunile copilăriei nu sunt, cum s-ar crede, efemere,
decât dacă noi le grăbim pieirea. Şi de ce ne-am dori acest lucru? Poate din
dorinţa de a ne simţi importanţi, pierdem esenţialul. Pentru că ceea ce este adânc
înrădăcinat în fiinţa noastră de lumină, îşi arată razele la începutul fiirii
noastre. Pe urmă, dacă nu ne pasă, ceea ce e strălucitor se întunecă
încet-încet, devine amurg, înserare, întuneric.
Nu stingeţi lumina din voi înşivă, rămâneţi în tărâmul
lui „este”... minunat! Rămâneţi copii, lângă copii!
Minuni ale copilăriei!...
Iuliana-Camelia Pîrvu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu