“Acceptându-mă pe mine însumi devin liniștit și senin”.
Sânziana uitase să zâmbească. Nu mai știa să își exprime bucuria interioară de când i se spusese că zâmbetul ei este schițat și nicidecum sincer. Atunci, Sânziana a ales să fie o fetiță fără zâmbet.
Razele soarelui îi atingeau chipul doar-doar vor reuși să îi stârnească un zâmbet. Păsările ciripeau și se jucau cu marginea rochiței sale multicolore, poate o vor păcăli să își miște buzele într-un surâs. Fluturii i se împleteau în codițele șatene, groase și săltărețe, crezând că fericirea aceasta o vor determina să-și uite promisiunea.
- Sânziana, nume de floare ai, ochii albaștri și luminosi îți strălucesc pe chip, buze roșii ca fragii ți-a pictat Dumnezeu, obraji albi ca spuma laptelui ai primit, de ce te încăpățânezi să nu zâmbești? întrebă Îngerul ei Păzitor.
- Zâmbetul meu nu este armonios și grațios! Oamenii mi-au mărturisit că este schițat și fals! Nu voi mai zâmbi niciodat! răspunse Sânziana.
- Dar ție îți place zâmbetul tău?
- Ce rost are dacă îmi este drag numai mie? rosti fetița.
- Are mare importanță, copilă minunată. Pentru o secundă ascultă-ți inima și gândește-te la ceva din viața ta care te face să zâmbești, grîi Îngerul Liniștii.
- Mă gândesc la clipele în care mă saluți în fiecare zi, la norii care mă privesc cu admirație, la soarele ce îmi atinge fața în zilele însorite, la zăpada care îmi scârțâie sub tălpile cizmulițelor, la bucuria din preajma Crăciunului, când aud colinde pretutindeni. Toate acestea mă fac să zâmbesc, însă nu pot! Nu am pentru cine! șopti Sânziana, dezamăgită.
- Privește în oglindă! Zâmbește! Cum arată chipul tău? zise îngerul păzitor.
- Arăt fericită, împăcată, mulțumită! murmură copila.
- Sânziana, dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine. Zâmbetul tău ar face zeci de oameni fericiți! Zâmbetul tău ar emana pacea și bucuria și frumusețea din sufletul tău! Nu uita de acum încolo: “Acceptându-te pe tine însîți, devii liniștită și senină!”
Îngerii Liniștii au învelit-o pe Sânziana, au sărutat-o și au știut că din dimineața următoare, zâmbetul voios si pur se va instala pe chipul micuței.
2 comentarii:
imi place, foarte mult imi place! Mi-au spus si mie mai multi ca in fotografii si real zambetul meu e unul fals si ca eu nu par a fi fericita... Ma intristez cand mi se spune asta, fiindca e normal, insa imi revin atunci cand imi dau seama ca eu ma cunosc pe mine si stiu ca nu e asa.
Sa zambim si sa ne bucuram!
Te pup Claudia! x
@ Liuba:
Nu mai asculta oamenii răutăcioși... fiecare dintre noi uneori zâmbind, dar sufletul plânge de durere... :)
Te admir! Te ador! Te îmbrățișez... :)
Trimiteți un comentariu