Azi am descoperit că am colegă nouă, o mămică deosebită, pentru al cărei fiu scrisesem în iunie anul trecut o poveste personalizată. Din cauza oboselii, nici nu am recunoscut-o, dar zâmbetul oferit, m-a determinat să uit de oboseală, de tristeți.
Elevii unei clase de a V-a au realizat proiecte minunate pe tema inventată de mine - „Plante de leac și plante protejate, în povești asezonate”. SUPERBE povești le-au ieșit!
Am primit vești bune privind proiectele mele..
Am discutat cu prietena mea din Cluj...
Am primit iertare...
Am aflat că va trebui să merg la firma de asigurări cu cel căruia i-am zgâriat mașina. Mă enervez pe mine pentru toate câte mi se întâmplă! De ce mă grăbesc? Habar nu am!
Clar va trebui să o iau mai încet... să îmi ofer timp și răsfăț! Am investit mult în cei din jurul meu, iar acum, mă simt goală, secătuită de energie... și nici măcar să mi se recunoască gesturile frumoase nu s-a întâmplat! Tot eu se pare că sunt CĂPCĂUNUL în toate poveștile!
Am reușit ceva: să îmi vizualizez toate activitățile din ultima perioadă și să constat că am făcut multe: bune și rele. Dar ce mai mult, regret că nu m-am oprit la timp. Nu-i nimic! Am înțeles și am mai învățat o lecție: când simt că înot în sens invers curentului, să mă opresc. Nu are rost să mă încăpățânez să cred că fac eu minuni. Nu are rost să disper! Nu are rost să încerc să construiesc ceva pe un pământ alunecos. Nu are rost să mă opun sorții. Poate soarta are ceva mai bun pentru mine.
Visez frumos de cîteva nopți....
Aștept legea compensației... după atâtea neplăceri... sper să primesc ceva bun.
Cel puțin așa simt!
Cel puțin așa simt!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu