În Matrix oamenii devin ei înşişi o sursă de energie, însă acest lucru nu este prea departe de realitate nici în prezent.
Trei eleve de la Colegiul Naţional Grigore Moisil din Bucureşti au dezvoltat un proiect care foloseşte energia produsă de mers în generarea de electricitate. Echipa a realizat un prototip funcţional şi a calculat eficienţa acestuia în cazul în care proiectul este implementat într-un parc cu o suprafaţă de doi kilometri pătraţi.
Antonia Croitoru este „inginerul“ grupului şi spune că vrea să urmeze o facultate de inginerie spaţială. Ana-Maria Vasilache s-a ocupat de partea de arhitectură, în vreme e Alexandra Doroftei s-a ocupat de partea de economie, calculând costurile unui astfel de proiect. Cele trei sunt în clasa a XI-a şi îşi doresc realizarea proiectului în Bucureşti, acesta urmând să fie donat primăriei. Ele spun că cele mai indicate zone pentru o astfel de construcţie ar fi parcurile de joacă pentru copii, pentru că aceştia dau dovadă de foarte multă... energie. Întrebate cum au ajuns să lucreze la un astfel de proiect, cele trei spun că au vrut să demonstreze că şi fetele pot fi la fel de bune la fizică.
Proiectul lor a câştigat premiul întâi în cadrul competiţiei pentru licee a concursului Play Energy, realizat de către Enel în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, iar acum vor reprezenta România la Roma, în marea finală. Tema de anul acesta a fost „Pătrunde ăn inima energiei“, iar la concurs au luat parte peste 40.000 de elevi din 800 de şcoli din zonele unde Enel deţine distribuţia de electricitate în ţara noastră, respectiv Banat, Dobrogea, Bucureşti şi împrejurimile sale. Play Energy este un proiect educaţional dezvoltat de Enel la nivel internaţional în zece state: Brazilia, Chile, Costa Rica, Guatemala, Italia, panama, România, Rusia, Slovacia şi Spania. Lansată în 2003, competiţia a implicat anul trecut 465.000 de tineri din întreaga lume.
Locul al doilea a fost ocupat o echipă din cadrul Colegiului Naţional Regina Maria din Constanţa, cu un proiect de „Casă inteligentă“, în vreme ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de elevii clasei a X-a a Liceului Teoretic Sebiş din Arad.
Curent din traficul de la metrou
La categoria de gimnaziu, premiul întâi a fost câştigat de un proiect de generare a electricităţii din traficul de la metrou. Elevii clasei a VI-a din cadrul Şcolii Gimnaziale nr. 6 din Timişoara au imaginat un sistem care să producă energie atunci când oamenii intră la metrou. Mai exact, din rotirea barelor de care trebuie să trecem. Totul se face printr-un mecanism care produce energie stocată într-o baterie, iar ulterior se poate aprinde un bec.
Locul doi a fost câtigat de către proiectul „Să ne jucăm cu energia“, al clasei a VI-a de la Colegiul Naţional Regina Maria din Constanţa, iar premiul pentru locul al treilea a ajuns la Şcoala gimnazială nr. 23 Sfântul Silvestru din Bucureşti, unde elevii clasei a V-a A au realizat câteva modele de „Căsuţe eco“.
„Sper ca în sală să-i întrezăresc pe viitorii noştri colegi, energeticieni, ingineri, economişti. Avem nevoie să transmitem copiilor noştri o lume curată. Lucrul în echipă este un mister în ţara noastră, poate voi veţi învăţa să ajutaţi un coleg atunci când nu reuşeşte să-şi îndeplinească obiectivul“, a declarat, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor, Radu Coşarcă, director de relaţii externe în cadrul Enel.
2 comentarii:
Impresionant. Uau. Felicitari elevelor si profesorilor.
@ EDitura Cununi de Stele:
Multumesc in numele colegilor mei. Sper sa obtin si eu rezultate impreuna cu cei pasionati de biologie.:)
Imbatisari!
Trimiteți un comentariu