miercuri, octombrie 9

Un animal inventat

 Castor elegans - Castorul zburător
 
      Castor elegans este, fără doar și poate, cel mai folositor animal care ar trebui inventat. Acesta este un hibrid între Petaurista elegans și Castor canadensis. Castorii zburători au aparențele unor castori normal, având dinții foarte mari. Pe lângă aspectul exterior al unor castori, aceștia mai pot fi caracterizați și prin agilitatea unei veverițe și prin membrana dintre picioarele sale care îi poate ajuta la planare. Ei locuiesc în preajma lacurilor, lacuri în care își construiesc baraje precum castorii canadieni. Pentru construirea barajelor, castorii zburători se cațără în copaci și taie crenguțe uscate din vârful acestora. Prin acțiunile lor, reprezentanții speciei reduc nivelul inundațiilor locale și curăță arborii de adaosurile absolut nefolositoare. Ei se hrănesc cu vegetale, mai exact cu aceleași plante ca și iepurii. Fiind de două ori mai puternici ca aceștia, ei alungă specimenele, reducând numărul acestor dăunători. Fiind foarte aprigi, ei își păzesc cu meticulozitate teritoriul, marcându-l cu niște mirosuri produse de o glandă aflată pe cerul gurii. Speciile care le tulbură liniștea sunt alungate în foarte scurtă vreme, astfel reducându-se numărul nevăstuicilor, dihorilor, bursucilor și chiar al ciorilor din zonă. 
        Oare de ce nu ar putea fi inventat Castor elegans? Cred că, prin acțiunile sale, ar putea deveni un pilon foarte important în echilibrarea ecosistemelor.  

     
              Elevul dvs,,
                    Teodor Grama

2 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Curata minte a copilăriei crează minunat, lucrează spectaculos. :)

DOAR NOI spunea...

@ Pr. Victor:

Intr-adevar... au o imaginative debordanta si o puritate a creatiei. :)