Te-ai pierdut între coastele mele...
Picioarele îţi atârnă.
Nu le mai mişca atât...
Faci vânt... şi-mi vine să strănut.
Fluturii din stomac roiesc în jurul tău.
Cu aşa zâmbet, era paranormal
Să nu se-ntâmple astfel.
Am trimis virusuri, bacterii
Să te doboare de-acolo
Dar nimic.
Eşti turnul Eiffel
Construit în interiorul meu.
Ce naiba ţi-a plăcut la mine până la urmă?
De plecat, tot ai plecat?!
Hai te rog, dă-te jos,
Mă dor coastele...
Nu mai pot respira...
Oricum te trec pe pomelnic...
Normal că la nevii...
Ne auzim de moş Nicolae...
Poate îmi trimiţi o ciocolată...
Cât te-am putut iubi...
Ce neroadă sunt uneori..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu