Privesc in jurul meu si constat cat de fericita ar trebui sa fiu.
Casniciile se destrama. In ultimele saptamani, am aflat de doua divorturi. Dragostea dispare ca fumul unei tigari ce arde singura in scrumiera. Oamenii nu mai au rabdare sa se cunoasca. Nu isi mai doresc asta. Inclusiv eu tremur la gandul de a intalni pe cineva necunoscut, alaturi de care sa-mi cladesc viitorul.
Oamenii mor atat de tineri... de la simple dureri de cap (asta m-a determinat sa imi fac timp pentru a-mi face investigatii). O eleva a ramas fara mama ei (40 de ani).... :(
Ne amintim din nou ca vine Pastele si sunt atatia copii si batrani fara nimeni care sa-i rasfete, sa le daruiasca mancare traditionala si se fac colectari de diferite lucruri, carti, haine, bani.
Ieri, un elev mi-a daruit diferite mulaje in miniatura (craniu cu creier; plaman, ficat si stomac). Am inteles ca sunt iubita. Am zambit cateva minute bune.
O colega mi-a spus: "nu aveti idee cat de mult va apreciaza sotul meu - preot - pentru povestile pe care le publicati in fiecare duminica in ziarul LUMINA". (eu si uitasem de ele; le-am trimis pe toate la pachet si editorul publica in functie de saptiul ramas liber).
Cateva eleve au venit sa le imbratisez, asa ca pentru o saptamana de vacanta.
Cu toate astea, dezamagesc oameni... nu ajung la intalniri din cauza starii de oboseala ce m-a cuprins. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor. (atunci de ce doresc sa primesc foarte mult?)
Imi doresc sa ajut enorm... si sa nu mai cer nimic in schimb. Chiar daca doare, trebuie sa invat sa daruiesc neconditionat, sa privesc oamenii ca pe niste marionete cu toane si stari sufletesti schimbatoare. Si ce daca nu-mi raspund la un e-mail, la mesaje? Si ce daca se indeparteaza sau dispar din viata mea? Asta e... si eu am fugit din viata unor oameni care mi-au cerut atentia.
Sunt o norocoasa prin simplul fapt ca descopar in fiecare zi oameni noi...
Sunt o norocoasa ca mi se deschid usi daca stiu sa bat intr-un anumit ritm...
Sunt o norocoasa ca am fost inzestrata cu talent... e vorba de talentul de a atrage oameni. Am invatat (si voi trece la actiune) ca e important sa daruiesc bucurie si zambete oamenilor care ma opresc si-mi cer asta. :) De ce sa daruiesc celor pe care probabil i-am sufocat sau suparat candva cu vreo vorba neiscusita (caci sunt om si gresesc), in loc sa fiu cu cine are nevoie de mine... asa cum sunt: cu bune si cu rele?!
Casniciile se destrama. In ultimele saptamani, am aflat de doua divorturi. Dragostea dispare ca fumul unei tigari ce arde singura in scrumiera. Oamenii nu mai au rabdare sa se cunoasca. Nu isi mai doresc asta. Inclusiv eu tremur la gandul de a intalni pe cineva necunoscut, alaturi de care sa-mi cladesc viitorul.
Oamenii mor atat de tineri... de la simple dureri de cap (asta m-a determinat sa imi fac timp pentru a-mi face investigatii). O eleva a ramas fara mama ei (40 de ani).... :(
Ne amintim din nou ca vine Pastele si sunt atatia copii si batrani fara nimeni care sa-i rasfete, sa le daruiasca mancare traditionala si se fac colectari de diferite lucruri, carti, haine, bani.
Ieri, un elev mi-a daruit diferite mulaje in miniatura (craniu cu creier; plaman, ficat si stomac). Am inteles ca sunt iubita. Am zambit cateva minute bune.
O colega mi-a spus: "nu aveti idee cat de mult va apreciaza sotul meu - preot - pentru povestile pe care le publicati in fiecare duminica in ziarul LUMINA". (eu si uitasem de ele; le-am trimis pe toate la pachet si editorul publica in functie de saptiul ramas liber).
Cateva eleve au venit sa le imbratisez, asa ca pentru o saptamana de vacanta.
Cu toate astea, dezamagesc oameni... nu ajung la intalniri din cauza starii de oboseala ce m-a cuprins. Nu ma ridic la nivelul asteptarilor. (atunci de ce doresc sa primesc foarte mult?)
Imi doresc sa ajut enorm... si sa nu mai cer nimic in schimb. Chiar daca doare, trebuie sa invat sa daruiesc neconditionat, sa privesc oamenii ca pe niste marionete cu toane si stari sufletesti schimbatoare. Si ce daca nu-mi raspund la un e-mail, la mesaje? Si ce daca se indeparteaza sau dispar din viata mea? Asta e... si eu am fugit din viata unor oameni care mi-au cerut atentia.
Sunt o norocoasa prin simplul fapt ca descopar in fiecare zi oameni noi...
Sunt o norocoasa ca mi se deschid usi daca stiu sa bat intr-un anumit ritm...
Sunt o norocoasa ca am fost inzestrata cu talent... e vorba de talentul de a atrage oameni. Am invatat (si voi trece la actiune) ca e important sa daruiesc bucurie si zambete oamenilor care ma opresc si-mi cer asta. :) De ce sa daruiesc celor pe care probabil i-am sufocat sau suparat candva cu vreo vorba neiscusita (caci sunt om si gresesc), in loc sa fiu cu cine are nevoie de mine... asa cum sunt: cu bune si cu rele?!
2 comentarii:
Postarea aceasta m-a revigorat...
Multumesc.
@ Pacatoasa:
Incerc sa gasesc normalul intr-o lume nebuna....
Incerc sa fiu acolo unde pot fi de folos...
Aud mereu la slujbele duminicale ca, oamenii trebuie sa se ajute inre ei. Eu intalnesc oameni care invidiaza, care ma determina sa scot armele la inaintare...
De exemplu, am dorit sa editez cateva povesti, sa fac brosuri care sa fie atasate la o revista sau distribuite cu ocazia zilei de 1 iunie. Am trimis mailuri... m-am agitat... cred ca am primit 3 raspunsuri cu nu se poate, si atat. O tara de trei lei... nu voiam niciun ban. Imi ofeream gratuit munca. Sunt dezamagita.... raman doar sa ma bucur cand cineva ma opreste sa ma intrebe unde e nu stiu ce sau cand primesc un zambet si o imbratisare de la un elev.
Trimiteți un comentariu