Simtiri... trairi... lacrimi...

Printre exercitii,  lecturi, muzica, doruri, singuratatea nu se simte stinghera. Stapana ei este atat de obosita, dar nu se mai plange. Stie sa indure. Durerea de ficat si-a facut aparitia zilele acestea. A comunicat-o celor dragi, dar a compensat prin somn. Somn de voie, in miez de zi, si tarziu in dimineata.

Seri in care scrie de dragoste si pentru dragostea din oameni. Scrie ca marturie a faptului ca e vie, traieste, iubeste si este - periodic - iubita. Citeste despre suferintele altora. In unele se recunoaste. A fost si ea tanara. Acum e o femeie in toata puterea cuvantului, cu suflet de copil. Isi doreste sa ramana astfel. Nu vrea sa permita rautatilor din jur sa ii afecteze culoarea copilariei din sufletul ei.

Dimineti in care este trezita frumos si zambeste le precede pe cele vor urma. Dimineti in care imbratisarile din  vise o intristeaza, vor fi inlocuite de dimineti langa el. Mult a fost, putin a ramas. E timp pentru toate. Important este sa vrea, sa nu renunte, sa spere, sa daruiasca frumosul din  ea. Harul nu l-a platit. Nu e al ei, ci al tuturor. Ea este mesagerul.

De ce trebuie sa lupte atat... atat de mult... atat de greu pentru ceva?

Fara de ce-uri, isi promisese zilele trecute.

Sursa fotografie: blog "Amalgam colorat" 

Alege puterea din ea. Va lupta pana la final. Oricare ar fi acesta. Nu este usor, dar nici imposibil. Nu forteaza nimic, nu constrange pe nimeni. Toate curg in directia in care ea poate pasi linistita, echilibrata, calma. 

Lacrimile curg pe obrajii palizi de oboseala la lectura  rugaciunii. Si Iisus  a  suferit. De ce n-ar suferi si ea? Toate au un rost... toate se intampla cand trebuie, cum trebuie. 

Un zambet timid isi face aparitia intai in ochii ei mari, apoi pe buzele uscate.