Poveţe din "PROFETUL" de KHALIL GIBRAN

Nu daţi decît puţin cînd daţi din ce-i al vostru. Numai dînd din voi înşivă, daţi cu adevărat. Pentru că, spuneţi-mi, ce sînt averile voastre decît nişte lucruri pe care le păstraţi cu străşnicie, crezînd că mîine veţi avea nevoie de ele? Iar mîine, ce-i va aduce ziua de mîine cîinelui prevăzător foarte, ascunzînd oasele în nisipul mişcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către oraşul sfînt? Şi ce este frica de sărăcie dacă nu sărăcia însăşi? Iar groaza de sete în preajma fîntînilor pline, nu-i oare setea cea mai nestinsă? Sînt oameni care dau puţin din belşugul pe care-l au, şi aceasta pentru a li se recunoaşte dărnicia, însă această dorinţă ascunsă umileşte darul făcut. Sînt apoi alţii care, puţin avînd, dau totul. Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol. Ei sînt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare. Dar sînt şi cei care dau cu durere, şi doar durerea rămîne botezul acestora. În sfîrşit, sînt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie, necunoscîndu-şi virtuţile; Ei sînt asemenea mirtului din vale, care îşi răspîndeşte parfumul în spaţiu. Prin mîinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor acestora El surîde pămîntului. E bine să dai cînd ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din înţelegere. Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe cei necăjiţi este o bucurie mai mare ca darul însuşi. Fiindcă, se află oare vreun lucru pe care să ţi-l refuzi? O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi; Deci dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.