in zi caniculara

e cald... teribil de cald. alerg dupa adevrinte si legalizari de acte. ma sufoc. beau apa. ma gandesc la oamenii parsivi care isi doresc a ma "ajuta"... dar de fapt sunt nimeni, nu pot face nimic, nici macar sa dea un telefon sau un mesaj sa anunte ca nu sunt in stare sa ma ajute. nu stiu cum reusesc sa adun astfel de puslamele in jurul meu.

oare de ce barbatii nu mai au curajul de altadata? daca ne vedem in Bucuresti sau la Busteni nu sunt tot eu? de ce mandria asta e atat de mareata? de i-ar fi drag de mine, mi-ar accepta viata asta haotica pe care o traiesc, caci este nevoie sa-mi castig existenta. cum ar putea sa ma sustina si sa ma ajute o viata, daca nu ma intelege acum? chiar asa nimeni nu ma poate crede ca acesta e ritmul meu de viata si trebuie sa ma zbat sa-l mentin? cine imi ofera post fara a invata? sau bani pentru o plimbare sau o rochie noua sau o frezura noua? ce inseamna acceptarea in ziua de azi? de ce nu se poate cu toate ca parca si-ar dori sa ma intalneasca? de ce sa vina totul de la mine? unde e dorinta de vanator, de a fi barbat... de a-si demonstra curajul?

o baie racoroasa... si din nou drum in Cismigiu pentru a da ultimele carti cu povesti cu pilde. :)

imi doresc sa cunosc intensitatea unei imbratisari simtita la nivelul tuturor nervurilor.