emoţii de şcoală veche

dupa ani buni... am pasit in scoala generala unde am invatat. cred ca de la absolvire, n-am mai calcat pe acolo. insa, fosta mea diriginta era directoarea scolii. ca un copil remarcabil ce am fost - prin tinuta, bun simt si invatatura (hahaha) [am sa scanez si carnetul de note intr-o zi] - am fost pastrat in memoria profesorilor.
cand am devenit si eu profesor, iar ei erau foarte mandri de mine, m-am straduit sa fiu pe zi ce trece mai presus de ei.
candva, m-am intalnit cu fosta diriginta. bine, singura rusine este acea ca nu am o familie. inca sochez cu asta. :)
azi, fiind zi libera, scoala la cateva strazi, m-am dus sa ii daruiesc dirigintei cartea cu povesti.
usa cam se bloca [bine... si cu puterea mea de furnica...]. o doamna imi deschide.
- buna ziua, doamna directoare este?
- eu sunt doamna directoare.
pe moment m-am pierdut. am uitat ca a fi director este doar o functie, si anii trec.
- ah, ma scuzati. am fost eleva scolii si a doameni X, care mi-a fost si diriginta. as putea sa-i las ceva la secretariat?
- sigur, caci dansa nu mai are ore.
emotii. holurile scolii. intrarea pentru profesori. corpul pe unde mergeau doar profii sau elevii cei mai buni, trimisi in timpul orelor de catre un profesor sau invatator sa transmita ceva. ce, ca acum? cand elevii dau peste profesori si replica: "Haideti doamna ca nu v-am lovit rau. Nu v-am vazut, ce vreti?!"