marți, februarie 8

oameni mici si oameni mari

uneori asa ma gadila degetele si asa-mi vine sa sterg acest blog. insa, mi-e drag! e ca un copil crescut si educat! poate, intr-o zi, am sa il sterg. oare viata mea va fi goala? ii voi simti lipsa? probabil.
am descoperit oameni minunati. am fost jignita aici. mi-au fost furate visele de aici, si ranita cu buna stiinta. asta s-a intamplat de fapt datorita credinta mele oarbe, ca oamenii sunt buni, si nu ataca un suflet sensibil.
oamenii sunt oameni, si trebuie sa ii iau asa cum vin, asa cum sunt.
*
azi, am ascultat povestile unor copii..."Rolul plantelor si animalelor in natura". O fetita spune la un moment dat: "fiecare planta este unica, si are rostul ei, asa cum suntem si noi oamenii: ne imbracam diferit si avem rostul nostru".

m-a impresionat.

ma gandeam la rostul meu. il stiu foarte bine. este acela de a educa. intr-o zi, tot depuneam de zor CV-uri, stiind ca am nevoie de bani, de un salariu mai bun sau cel putin decent. am realizat ca, ma chinui degeaba. rolul meu este sa merg la scoala, sa fiu model, sa invat copiii sa traiasca frumos si, sa isi urmeze pasiunea. nimic nu este mai important decat asta. cand vad o rochie draguta sau o pereche de pantofi ce-mi plac si stiu ca trebuie sa renunt in favoarea altei prioritati, mi-e greu, si-mi doresc sa lucrez intr-un birou, la caldura (asta pentru ca in cancelarie si in laboratorul de biologie este ffff frig)... sa nu ma mai murdaresc de creta... insa, cand vad chipurile senine ce ma asteapta la usa... si-mi spun din tot sufletul "sarut mana, ce faceti? despre ce invatam azi? v-am adus un atlas" sau nu stiu ce enciclopedie, sufletul imi zambeste. pentru ei sunt un model de viata. le simt privirile. ma urmaresc pas cu pas... cred ca daca ii intreb, imi stiu si numarul de respiratii pe minut. cand stiu ca merit, imi fac complimente. cand nu, tac. imi sunt dragi ca nu jignesc ca adultii.
zbor in copilaria mea. ce modele am avut eu? invatatoarea, datorita careia am indragit meseria. apoi, diriginta de limba romana. o doamna, eleganta, zambitoare, desteapta, care-mi spunea Claudine.( am fost o eleva model si iubita de profesori). apoi, profesoara de chimie... tanara si care se imbraca original. isi tricota foarte mult, si era wooow. UNICA. mereu mi-a placut originalitatea. apoi, in liceu, dupa ce am luat un 4 la biologie, am inceput sa invat si sa o admir pe profa, pentru ca dadea notele pe cinstite, cum se spune. ha ha ha.
azi, o colega imi spune ca am talent la scris si ca trebuia sa ma fac profa de romana.
- stiu, asta imi doream... dar viata asta mi-a jucat mereu farse!
- lasa, ai facut o facultate mai grea, si ai reusit sa si scrii. esti si mai tare!
- daaaa.... sunt, tare ca untul la soare!
si ne-am amuzat teribil.

6 comentarii:

darry.anna spunea...

Sa nu stergi blogul nici macar in gand!
Eu cu cine mai visez?:)

Poate avem uneori impresia ca suntem captivi in niste roluri care nu ni se potrivesc dar cred ca singura posibilitate de evadare este de a da ce-i mai bun in noi si astfel ne vom elibera.

DoarEu spunea...

@ Darry.anna:

:)
Draga mea,

Visele mele in mare parte au devenit realitate. Sunt mai ancorata in realitate decat niciodata. La iubire am renuntat... asa ca... blogul va deveni plictisitor!

Sunt critica... si rea... si ma doresc perfectionista... :)

Te vei satura de mine, in curand!

Je ne rêve plus. spunea...

Hei.. nu vreau sa stergi blogul... te rog!.. Imi plac foarte mult povestioarele tale.. mi-ar placea sa te aud zicandu-mi-le...

Karina spunea...

Nu e adevarat:( Nimic din ce spui:((

magister_ludii spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=F876Jg-cnmk

DoarEu spunea...

@ Je ne reve plus:

:) Poate... intr-o zi cu soare si mult verde in jur... iti voi povesti! Sa stii ca am o voce frumoasa :))

Pupici magici!

@ Karina:

:)) NImic, nimic? Adica mint? POsibil... ha ha ha.

Imbratisari cu mare drag!