Azi..
ies in curte, să întind rufe. e umezeala. un plic alb, pe care numele meu este scris citeţ, cu litere mari, frumos conturate. ştiţi că iubesc scrisorile. mai ştiţi că iubesc presa, în general revistele (în care am şi "publicat" - e mult spus, dar am dovezi). ştiţi şi că am participat la un concurs despre călătorii pe FlorianJucanTravel.com şi am câştigat un set de reviste Q Magazine. ei bine, într-un final, am reuşit să vă dumiresc că asta conţinea plicul. două reviste.
intru la căldură, îmi iau ceaşca de cafea şi purced la răsfoit. ambele numere conţin articole despre scriitori. "Drama unui scriitor" - povestea soţilor Romulus şi Ileana Vulpescu. cel de-al dolea nu pot spune că m-a bucurat... despre poveştile de iubire între scriitori. să ştii şi să scrii aşa pe toate colile de hârtie, de alb pur (că nu sunt chiar garduri) despre cine cu cine s-a iubit, parcă dispare acel farmec al intimităţii atât de fascinante. nu ştiu, pentru mine iubirea, o relaţie - frumoasă saiu urâtă - este ca un altar.
*
Ieri...
V-am scris că eram obosită. La 19.30 am căzut pradă unui somn adânc... ca al Frumoasei din Pădurea Adormită... şi ca orice poveste, am fost trezită de un "prinţ". ha ha ha. nu glumesc! la 21 şi cinci minute, a sunat telefonul. răspund, fără chef, fără vlagă, fără nimic. un prieten al unui prieten, a şaptea spiţă - ha ha ha - mă provoacă la un joc de badminton. da... cândva eram sportivă. am făcut voley în şcoală, iubeam mişcarea. cu timpul, nemaivând parteneri de joc, am rămas doar cu sala de gimnastică - asta când mă durea spatele - iar acum, doar cu urcatul scărilor. dar, cum îmi plac provocările, normal că accept. şi va fi un meci pe cinste! poate mă fac de râs... :))
*
Alalteieri...
cu gândul departe, la faptul că mama nu se simţea aşa bine, nu prea aveam chef de nimic, îmi era greu să mă concentrez la ce aveam de făcut.
vine tatăl unei eleve, mă scanează cu o viteză fulgerătoare, şi-mi spune: "sunteţi tânără, văd că nu purtaţi verighetă". ca şi cum n-aş ştii asta, întind mâinile curioasă şi le privesc. realizez gestul şi zâmbesc. "da, nu port verighetă".
"cred că v-am dus o dată cu taxiul", spune domnul.
eu nu prea circul cu taxiul, plus că nu mă urc chiar aşa în maşina oricui, dar nu puteam să fac omul să sufere, să-i şterg bucuria de pe chip.
"da, tot ce-i posibil", răspund.
"ştiţi, cred că trebuie să faceţi ceva cu notele fiicei mele. i-aţi dat 4 pe nedrept, căci nu avea caietul deschis aşa cum aţi spus dvs.".
ahh... până aici... stop. Taurul din mine vede roşu.
ce spui tu străine? ai fost muscă pe un perete şi ştii care ce a făcut?
"îmi pare rău, dar ştiu foarte bine cum s-a întâmplat. fiica dvs. nu învaţă, şi nu avem ce discuta. controlaţi-o la lecţii".
"păi nu ştiu domnişoară, eu n-am decât 8 clase. vă pot duce cu maşina unde doriţi, dar altceva nu mă întrebaţi".
ha ha ha.
The End
ies in curte, să întind rufe. e umezeala. un plic alb, pe care numele meu este scris citeţ, cu litere mari, frumos conturate. ştiţi că iubesc scrisorile. mai ştiţi că iubesc presa, în general revistele (în care am şi "publicat" - e mult spus, dar am dovezi). ştiţi şi că am participat la un concurs despre călătorii pe FlorianJucanTravel.com şi am câştigat un set de reviste Q Magazine. ei bine, într-un final, am reuşit să vă dumiresc că asta conţinea plicul. două reviste.
intru la căldură, îmi iau ceaşca de cafea şi purced la răsfoit. ambele numere conţin articole despre scriitori. "Drama unui scriitor" - povestea soţilor Romulus şi Ileana Vulpescu. cel de-al dolea nu pot spune că m-a bucurat... despre poveştile de iubire între scriitori. să ştii şi să scrii aşa pe toate colile de hârtie, de alb pur (că nu sunt chiar garduri) despre cine cu cine s-a iubit, parcă dispare acel farmec al intimităţii atât de fascinante. nu ştiu, pentru mine iubirea, o relaţie - frumoasă saiu urâtă - este ca un altar.
*
Ieri...
V-am scris că eram obosită. La 19.30 am căzut pradă unui somn adânc... ca al Frumoasei din Pădurea Adormită... şi ca orice poveste, am fost trezită de un "prinţ". ha ha ha. nu glumesc! la 21 şi cinci minute, a sunat telefonul. răspund, fără chef, fără vlagă, fără nimic. un prieten al unui prieten, a şaptea spiţă - ha ha ha - mă provoacă la un joc de badminton. da... cândva eram sportivă. am făcut voley în şcoală, iubeam mişcarea. cu timpul, nemaivând parteneri de joc, am rămas doar cu sala de gimnastică - asta când mă durea spatele - iar acum, doar cu urcatul scărilor. dar, cum îmi plac provocările, normal că accept. şi va fi un meci pe cinste! poate mă fac de râs... :))
*
Alalteieri...
cu gândul departe, la faptul că mama nu se simţea aşa bine, nu prea aveam chef de nimic, îmi era greu să mă concentrez la ce aveam de făcut.
vine tatăl unei eleve, mă scanează cu o viteză fulgerătoare, şi-mi spune: "sunteţi tânără, văd că nu purtaţi verighetă". ca şi cum n-aş ştii asta, întind mâinile curioasă şi le privesc. realizez gestul şi zâmbesc. "da, nu port verighetă".
"cred că v-am dus o dată cu taxiul", spune domnul.
eu nu prea circul cu taxiul, plus că nu mă urc chiar aşa în maşina oricui, dar nu puteam să fac omul să sufere, să-i şterg bucuria de pe chip.
"da, tot ce-i posibil", răspund.
"ştiţi, cred că trebuie să faceţi ceva cu notele fiicei mele. i-aţi dat 4 pe nedrept, căci nu avea caietul deschis aşa cum aţi spus dvs.".
ahh... până aici... stop. Taurul din mine vede roşu.
ce spui tu străine? ai fost muscă pe un perete şi ştii care ce a făcut?
"îmi pare rău, dar ştiu foarte bine cum s-a întâmplat. fiica dvs. nu învaţă, şi nu avem ce discuta. controlaţi-o la lecţii".
"păi nu ştiu domnişoară, eu n-am decât 8 clase. vă pot duce cu maşina unde doriţi, dar altceva nu mă întrebaţi".
ha ha ha.
The End
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu