telefonul suna la 5.50... ma intind, si mi-e un somn de as dormi si-n picioare... glumesc! as vrea sa dorm in bratele unui om al zapezii, blanos, un Yeti veritabil. mai degraba aleg un urs Panda, dulce si pufos!
beau o cafea, ma imbrac fara chef si pornesc spre scoala. vi s-a intamplat vreodata sa simtiti acea senzatie de "trebuie sa ma intorc"? am vrut sa raman in autobuz si sa revin acasa. intr-un final, am coborat. am pasit tacticos pe trecerea de pietoni, m-am indreptat spre metrou. la Grozavesti, am simtit din nou acel feeling de "intoarce-te; fugi". am strans din dinti, am tras aer in piept, si am urcat scarile.
soarele ma incalzeste soptindu-mi: "razele mele inseamna speranta ca va fi bine. zambeste!"
ajung la scoala. brrr! pielea mi se face de gaina. e acel sentiment ca moartea trece pe langa mine. ajung in cancelarie, aflu ca pentru cele trei ore de acolo e nevoie sa-mi fac card la o alta banca. zambesc dezgustata: "n-avem bani, dar facem carduri!" iau catalogul si merg la ora. clasa a V-a. o pustoaica si-o tot cauta cu lumanarea. si nu de azi de ieri. pana la urma ii fac observatie. imi raspunde obraznic, stand jos. o rog sa se ridice. cu tupeu si intr-o scarba ce i se citeste pe fata, se ridica, isi pune mana pe sold si comenteaza: "spuneti!" ii atrag atentia ca suntem la scoala si nu la barfa pe marginea drumului, o avertizez ca va avea nota scazuta la purtare si va repeta clasa. ii cer ca la pauza sa mearga la domnul director si sa-i explice situatia. cand s-a sunat a inceput sa planga, ca de ce o iau la director, ca ce a facut...
ora urmatoare, clasa a VIII-a... o sila de tot si de toate. nu au caiete, pixuri, nu au nimic. se scuipa intre ei, isi vorbesc urat "sa moara mama, familia". le fac observatie sa se potoleasca. imi spun zeflemitor: "doamna, dvs. aveti ceva cu tiganii!" "nu am nimic cu nimeni! cred ca voi aveti ceva cu toata lumea!"
nervii mi-au fost intinsi la maxim. am condus ca un bocanc. nici lacrimi nu mai aveam de unde stoarce. am decis: daca imi voi gasi altceva - orice - plec si nu mai privesc inapoi.
beau o cafea, ma imbrac fara chef si pornesc spre scoala. vi s-a intamplat vreodata sa simtiti acea senzatie de "trebuie sa ma intorc"? am vrut sa raman in autobuz si sa revin acasa. intr-un final, am coborat. am pasit tacticos pe trecerea de pietoni, m-am indreptat spre metrou. la Grozavesti, am simtit din nou acel feeling de "intoarce-te; fugi". am strans din dinti, am tras aer in piept, si am urcat scarile.
soarele ma incalzeste soptindu-mi: "razele mele inseamna speranta ca va fi bine. zambeste!"
ajung la scoala. brrr! pielea mi se face de gaina. e acel sentiment ca moartea trece pe langa mine. ajung in cancelarie, aflu ca pentru cele trei ore de acolo e nevoie sa-mi fac card la o alta banca. zambesc dezgustata: "n-avem bani, dar facem carduri!" iau catalogul si merg la ora. clasa a V-a. o pustoaica si-o tot cauta cu lumanarea. si nu de azi de ieri. pana la urma ii fac observatie. imi raspunde obraznic, stand jos. o rog sa se ridice. cu tupeu si intr-o scarba ce i se citeste pe fata, se ridica, isi pune mana pe sold si comenteaza: "spuneti!" ii atrag atentia ca suntem la scoala si nu la barfa pe marginea drumului, o avertizez ca va avea nota scazuta la purtare si va repeta clasa. ii cer ca la pauza sa mearga la domnul director si sa-i explice situatia. cand s-a sunat a inceput sa planga, ca de ce o iau la director, ca ce a facut...
ora urmatoare, clasa a VIII-a... o sila de tot si de toate. nu au caiete, pixuri, nu au nimic. se scuipa intre ei, isi vorbesc urat "sa moara mama, familia". le fac observatie sa se potoleasca. imi spun zeflemitor: "doamna, dvs. aveti ceva cu tiganii!" "nu am nimic cu nimeni! cred ca voi aveti ceva cu toata lumea!"
nervii mi-au fost intinsi la maxim. am condus ca un bocanc. nici lacrimi nu mai aveam de unde stoarce. am decis: daca imi voi gasi altceva - orice - plec si nu mai privesc inapoi.
7 comentarii:
Dezavantajele meseriei de profesor! Imi pare rau pentru tine, draguta mea!
Da-le "ignore" si gata! Nu merita lacrimile si zbuciumul tau!
2Iuliana:
E usor de spus... dar nu este usor de aplicat. Sunt sub orice critica... acesti oameni nu merita sa primeasca educatie.
Azi, imi spuneau colegele ca la mine sunt cuminti... la alte ore isi baga mana in chiloti si apoi le dau pe fata colegilor; arunca hartii si scuipa efectiv... sunt animale... mai rau decat! e insuportabil...
invatamantul e pe butuci... cativa copii din fiecare scoala mai invata si mai au pofta de carte...
trebuie sa plec! E IMPERIOS NECESAR!
un premiu ca un zambet te asteapta pe blogul meu. multumesc pentru ceea ce esti. voie buna!
Eu am plecat de la copii cuminti, nu ca nu ar merita ei. Nu merita Romania. Cand incepe educatia unui copil? Raspuns corect: cu 25 de ani inainte de a se naşte. Mie mi-e clar că acesti copii nu sunt de vina, din cauza ca niciodata copiii nu sunt de vina. Dar mi-e clar ca, dintre părinţii lor, ţigani sau români, câţiva merită bătuţi sau chiar ţinuţi departe de societate.
Titlul postării mi-a adus aminte de o replică din marele film Rocky. El îi spune lui Adrian (prietena lui, la prima lor întâlnire): Oricum nu aveam chef de curcan. Ea: Dar e Ziua Recunoştinţei. El: Pentru tine. Pentru mine e joi.
Nu te mai lăsa atinsă de mizerii.
Ce zi de joi! Vineri sigur va fi altfel!
@Tudor:
Iti multumesc pentru aceste cuvinet frumoase ce m-au facut sa lacrimez "Multumesc pentru ceea ce esti".
ganduri speciale!
@Mihai:
Da... banuiesc ca problema vine de la parinti. Dar nici ei nu fac niciun efort... eu chiar le doresc binele, nu ai idee cat!
Cat despre titlu... am vrut sa fie haios. :)
Incerc sa ma spal cat mai bine dupa o astfel de zi mizerabila.
@Adriana:
Da... sa vezi ce vineri soseste! :)
Numai bine!
Trimiteți un comentariu