joi, octombrie 14

uneori am nevoie...

intr-o zi in care a rasarit soarele... in timp ce eu pazeam elevii care dadeau test si am zambit, am inteles ca unoeri am nevoie de un barbat in viata mea...

am descoperit ca lipsa tatalui din viata mea, mi-a schimbat perceptia asupra rolului unui barbat...

ieri am fost la RAR cu masina, si m-am trezit intr-o multime de barbati... singura femeie. m-am dus si ca destepata imbracata in fusta... m-am simtit ca o piatra nestemata. conteaza ca m-am descurcat, desi, imi doream sa am un iubit sau un tata care sa ma insoteasca.... :) oricum, domnii de pe acolo au zambit, au fost amabili.

azi, am am facut un elev sa planga... si mi-am retrait copilaria... un segment din ea.

un elev frumos si istet, clasa a V-a, a venit cu un animal de plus. alte doua colege, la fel. m-am suparat ca nu invatasera, ca au crescut si inca vin cu jucarii la scoala, si le-am confiscat animalutele. la finalul orei, nimeni nu mi-a cerut nimic, asa ca am pus jucariile in dulap. baiatul a iesit din clasa si a inceput sa planga. am auzit doi colegi de-ai lui strigandu-l:

-Silviu, ce ai patit? de ce plangi?
s-a ascuns in toaleta. m-am dus dupa el. cand m-a vazut a inchis usa. am ciocanit si l-am rugat sa iasa.
l-am rugat sa imi spuna motivul pentru care plangea in hohote, de abia mai putand respira (mi-am amintit cand am fost batuta de mama si plangeam asemenea lui, pana la epuizare).
printre suspine, imi povesteste:
- acest catelus imi aminteste de mama.
-dar unde e mama ta?
-e departe si nu se mai intoarce niciodata.
il imbratisez si-i spun:
- te vei duce in vacante la dansa, vei deveni major si vei pleca acolo.
- parintii mei sunt despartiti. mama e in Italia, tata in Anglia, eu stau cu bunicii. mama mi-a spus ca, atunci cand imi va fi dor de ea, sa iau acest catelus cu mine. dorm cu el.

cred ca asta a fost o lectie de viata... sa nu-mi abandonez niciodata copiii sau sa nu-i am cu un barbat care nu-i merita!
stiu cat am suferit cand ai mei parinti au divortat... si eram aproape majora... si am fost acuzata ca nu am lua masuri de impacare.

18 comentarii:

Tlaloc spunea...

trist...
avem nevoie de parinti si cand suntem majori...

DoarEu spunea...

@Tlaloc:

Da... avem nevoie! Am sprijinul mamei... dar uneori simt lipsa tatalui...

uneori realizez ca nu respect barbatii pentru ca stiu cum s-a purtat tata... descopar in barbatii pe care-i intalnesc, fragmente din comportamentul tatalui meu...:)

uneori nu dau doi lei pe barbati pentru ca nu au cuvant, nu stiu sa fie responsabili...

multumesc de vizita!

elena stanescu spunea...

:(

DoarEu spunea...

@Elena:

Nu trebuie sa fii trista... sunt lucruri care se intampla... eu am avut parte de o mama speciala, puternica, ce a facut astfel incat sa nu simtim lipsa de nimic.


Ma descurc si cu barbatii... :)) Nu stiu cum ii "impresionez", dar ma ajuta...

Mi-as fi dorit sa fie un barbat "de-al meu", mai personal, langa mine in astfel de momente...

Mi-ar fi prins bine sa am si eu un prieten, iubit, sot, care sa mearga in dreapta mea si sa ma incurajeze... :)

Dar... sunt o femeie puternica si am depasit situatia!

Am vecini care ma cunosc de mica si imi spun ca sunt o capoasa in sensul bun si o luptatoare.

Imbratisari si ganduri deosebite!

Iuliana spunea...

Am plans! M-a impresionat mult povestea baietelului... Macar mama lui traieste si mai are sanse sa o revada... Macar are un ursulet de plus de la ea...

Mama mea a murit cand eu aveam sapte ani si de abia mi-a lasat cateva amintiri estompate... Ieri s-au implinit 34 de ani de cand s-a urcat la cer.

Fiecare om are o poveste si fiecare poveste are si o parte trista in ea...

Dar, viata merge inainte si noi trebuie sa tinem pasul cu ea, cu zambetul pe buze! :)

DoarEu spunea...

@Iuliana:

Da... si pe mine m-a impresionat... si l-am imbratisat si incurajat!

A fost baiatul cel mai vorbaret cand m-am dus prima data la clasa.

Am inteles inca o data, cat de importanti sunt parintii :(
Sa vezi cum strangea in brate catelusul cand i l-am dat... :( m-a miscat profund sufleteste!

Pupici prietenosi si imbratisari calde!

Mihai Cuza spunea...

Of, Claudia, si noi ne credem profesori si vrem sa oferim educatie... Ravna desarta, cand copiii astia nu au motive nici sa traiasca, darmite sa invete toate traznaile noastre.

Scoala nu doar ca nu le ofera nimic, dar mai pune si sare pe adancile lor rani, umilindu-i zi de zi, ani de zile, ca nu sunt buni, ca nu valoreaza nimic.

Nu stiu cum arata baiatul asta, dar, dupa vorbele lui, pe care le-ai redat, stiu, ca si tine, ce are in suflet. Nu recunosc asta des, de fapt, niciodata n-am mai facut-o, dar uite, m-ai facut sa plang cu povestea asta si nu stiu de ce ar merita vreodata un omulet atat de curat, de neprihanit, sa sufere atata.

La ora la care te citesc, sper ca piciul doarme si viseaza, probabil cu jucaria lui...

As putea macar atat sa-i spun, prin constiinta ta catre visul lui (sa auda si fetita care ai fost): Mai copilule, parintii tai au luat decizii disperate pentru ca nu s-au crezut demni de tine. Sunt cei mai condamnati si mai raniti in constiinte dintre oameni. Inimile lor zdrobite nu se mai vindeca niciodata, oricat ar incerca ei sa se minta singuri. Si tu poate vei fi candva un om implinit, pe cand ei vor suferi in adancul lor mai mult decat ne putem imagina.

Dar tu, copile, n-ai nicio vina, si stiu ca suferi degeaba, si ma doare si pe mine astazi durerea ta, dar sper ca vei face totul pentru a trai atat de bine incat sa ajungi sa-i ierti candva.

Poate vei face ca mine si iti vei razbuna soarta in niste copiii fericiti si mandri de tatal lor.

Sunt si eu un fiu care stie ce inseamna sa pierzi un parinte si nu stiu cui sa multumesc pentru ce sunt azi, la fel cum nu stiu, pentru lumea in care eram cand te-ai nascut, la ce icoane pot sa-ti cer iertare.

DoarEu spunea...

@MIhai:

Da... e trista povestea lui.
Poate va trebui sa ii fiu putin si "mama" de asta a fost nevoie sa-i aflu povestea.

Imbratisarea catelusului cand i l-am returnat, m-a facut sa tresar... atata dragoste si dor exprimat prin gesturi, nu am vazut de mult.

Oare voi putea sa fiu mai mult decat un profesor? Oare voi fi un parinte bun?

Vom vedea...

Sa iti fie sufleul linistit si sa gaseti puterea de a face lucruri frumoase si utile pentru mai multi oameni!

darry.anna spunea...

Trist! Si asemenea lui sunt foarte multi copii.
Avem nevoie de o familie in sanul careia sa crestem buni şi frumosi sa ne formam personalitatea ca mai apoi sa ne gasim drumul in viata.
De multe ori ca adulti ne plangem de diverse greutati pe care avem totusi puterea de a le infrunta;acesti copii cu parintii la distanta sau orfanii sunt la voia sortii.
Tristeti de viata.

george valah spunea...

Pentru sensibilitatea ta... ti s-a dezvaluit aceasta intamplare cu baietelul si animalutul lui... Un fapt aparent banal, dar ce univers de suferinta, insingurare si speranta in manutele acelui copil, i-a fost luat printr-un gest de autoritate... Nimic de invinovatit, aparent, dar tocmai asta pare a fi indemnul: cauta mai departe, cu mult mai departe de aparenta si rutina.. Acolo e o lume intreaga, adevarata, iar ceea ce ne conduce viata prin obiceiuri sau disciplina e... "limita" pe care s-o trecem...

karina spunea...

Catelul...i-ai dat catelul inapoi???

Dee spunea...

M-a emotionat povestea...

Cel mai rau imi pare ca stiu exemple in care mamele, desi sunt alaturi de copil, se poarta ca niste straini...

Pupici si o seara buna!:*

INCERTITUDINI spunea...

Ca profesor , crezi că este cel mai important să-i înveți pe copii carte.Te pregătești, aduni, faci scheme, construiești scenarii.
Tu ești tu.
Ei, elevii, sunt atâția, diferiți..în căpșoarele și în mințile lor , în timp ce tu expui cine știe ce teorie, se mișcă o lume.Lumea fiecăruia.
Îl certam , adesea, pe un elev- din premiant ajunsese în coada clasei.
Nu-i cunoșteam părinții, deși eram diriginta lui. Asta, pentru că nu-mi răspundeau la telefon, nu -i găseam niciodată.
Când am cunoscut-o , în sfârșit , pe mamă, care arăta ca o prostituată, pentru că se voia iubită de soțul fugit cu o tânără, am aflat că elevul meu , când se trezise într-o dimineață, bunica murise, în pat, alături de el.
Ce poți să mai spui?
Ce teorie se mai potrivește?

DoarEu spunea...

@Incertitudini:
Da... e greu... sa lucrezi cu oameni, sa formezi destine..e dificil, dar vreau sa cred ca nu imposbil.

Ganduri alese!

DoarEu spunea...

@Dee:

Multumesc...

Da...e trist... sper sa ajunga cineva in viata acest omulet!

DoarEu spunea...

@Karina;

Daaaa.... i-am inapoiat catelul....

A fost o experienta cutremuratoare si plina de retrairi ale copilariei mele.

Am invatat ca trebuie sa fiu OM apoi profesor!

karina spunea...

atunci m-am linistit!!! )(

DoarEu spunea...

@Karina:

Iubesc copiii, nu le pot face asta, dar este nevoie si de putina disciplina. Nu crezi?

Ganduri bune!