Plecare

Cerul e viu colorat… purpuriu cu vene albastre.
Plec. Incotro? Nu stiu si nici nu conteaza.
De ce plec?
Ca sa nu stau. Sa cunosc lumea si cerul si divinul.
Pasarile ma insotesc cu trilul lor.
Gandurile sunt departe, dar le zaresc. Au un contur bine definit.
Strazile sunt povarnite si sufletul zabrelit.
Inchisoare pentru iubirea mea construiesc.
Sa fie mereu cu mine, in inima, in piele, in minte.
Mirosul asfaltului incins ma trezeste la realitate.
Traversez aleea si intru in parc.
Caut leaganul in care ne-am balansat impreuna atunci, la inceput.
Nu-l gasesc. Ma invart pana ametesc.
Ma asez pe trotuar si imi tin genunchii stransi la piept.
Mi-e dor de mine, de noi.
Incerc sa-mi amintesc privirea lui, miscarea lenta a genelor lungi.
Nu reusesc… Lacrimi sarate si ovale strabat irisul caprui,
Aluneca pe obraz si sapa drum spre barbie, apoi spre piept.
Il cauta pe el… dar inima nu mai e acolo. E gol.
Un gol cat marimea pumnului drept.
Sunt o femeie plecata si fara inima.