Toamnă

Soarele cu dinţi se luptă cu norii înfuriaţi. Sunt mari, gri, fioroşi. Alţii sunt pictaţi într-un albastru cochet, cu tentă de violet. Aceştia fac parte din clasa artiştilor.
Frunzele sunt smulse de pe crengile arborilor. Se zbat şi plâng. Aleargă spre pământ, într-un ritm propriu. Alert, lent, alert, lent. Pigmentul verde prietenos le-a părăsit. Uneori aşa se întâmplă şi cu prietenii. Te abandonează când ai mai multă nevoie de ei.
-La revedereee, spun frunzele triste, făcând semne cu mâna către arbori. Ne vedem la primăvară cu energie proaspătă din muguri plini de sevă.
Frunzele se aştern cuminţi pe alei, pe pământ, formând covoare în nuanţe de maro şi galben.
Arborii îşi apleacă ramurile abătute.
-Din nou singuri. Atât de singuri. Din nou câteva luni trăim din amintiri... câţi tineri îndrăgostiţi s-au îmbrăţişat la umbra noastră... câţi oameni şi-au scris poveştile de dragoste în compania adierilor noastre... atâţia oameni ce şi-au vărsat oful la scoarţa noastră... Ştim că am adus bucurie şi o umbră de speranţă celor ce ne-au vizitat.
Vântul se va juca aprig cu noi. Ne va testa rezistenţa şi elasticitatea.
Off... oare îl vom îndupleca vreodată? Va înţelege că sunt paşnici şi buni?
Picăturile de ploaie ne vor spăla chinurile şi vor alunga energiile negative. Ne vom pregăti de iarna cea frumoasă, cu a sa mantie alb sidefie, caldă şi pufoasă. Va veni rândul nostru să ne jucăm, scuturându-ne atunci când un om visător va trece pe lângă noi. Vrem să-l trezim la realitate... să se lupte pentru visele sale, dar mai presus de toate, SĂ ZÂMBEASCĂ.
Fie-vă toamna caldă şi sufletele înfloritoare.
Fie-vă gândurile bune!
Fie-vă bucuria şi zâmbetul prieteni!
Fie-vă dragostea la îndemână!
Plantaţi un pom... apoi, visele se vor împlini!