Piatra

Apa trece, pietrele rămân.

Citesc "Strigătul pietrelor" de Hikaru Okuizumi, din colecţia Cotidianul. Am aflat că fiecare piatră se formează şi se şlefuieşte în ani buni. Până şi pietricica ce ne intră în pantofi are o viaţă lungă. Unele pietre strălucesc. Altele, doar când sunt ude strălucesc. (Aşa e şi cu oamenii? Trebuiesc puşi într-o lumină anume pentru a fi buni, frumoşi, strălucitori? Nu am găsit încă răspunsul la această întrebare). Depinde de conţinut.

Mă gândeam, la sufletele împietrite. Cât de puternic or străluci? Cât de dure or fi? Ce le poate înmuia? Cred că doar lacrimile... lacrimile cuiva drag, care din dragoste şi durere, îşi doreşte să-l reînsufleţească. Lacrimile calde, care se preling pe umăr, apoi caută febril drumul spre suflet şi-l transformă. Nisipul se scurge la picioare, apa pătrunde în celule, sângele umple cele patru camere spaţioase ale inimii şi sufletul prinde viaţă.

Nu lăsaţi inimile şi sufletele să fie împietrite. Hrăniţi-le cu dragoste şi bucurie.