Mii de culori

O femeie in toata regula, desi nu pare. Se topeste pe zi ce trece. Vrea sa fie amabila pana la ultima suflare.
Atrage privirile celor din jur. Este o femeie frumoasa. Nu vrea sa accepte, stiind ca de fapt barbatii vor sa isi satisfaca poftele, apoi totul se termina. Femeile o stimeaza si o admira. In fata unui astfel de om, merita sa te inclini.
Picioarele i se inmoaie. Se sprijina de trunchiul unui copac. Totul in jurul ei se roteste.
El o sacaie. Nu o iubeste. Dar o place si are nevoie de ea. Este in viata ei, desi se simte inferior ei. Este inuman. El are lumea lui. El se crede ce nu este, dar trebuie sa se planga cuiva, sa fie sustinut si incurajat.
Ea, este constienta ca nu o merita. Dar in viata ei sunt mii de culori care il fac mai frumos. Este un frustrat si are probleme psihice. A adunat rautatea neamului. Are o inima de gheata, gheata artificiala, ce nu se topeste.
Frumusetea ochilor ei emana mii de culori in jurul lui. Ochii lui sunt stralucitori in clipele cand este langa ea. Degeaba... sufletul lui e inchis. E un om pierdut.
L-a cunocut intr-o zi de august... cu soare si frunze verzi, si cantec agitat de ciori. Lumina soarelui se strecura printre copaci. Si nu i-a placut. "Mi-ai frant inima. Da-mi dragostea inapoi. NU vreau sa te mai vad. Dispari din viata mea. Uratenia sufletului meu ma sperie. Rautatea din privire ma infioara." Are febra... este obosita, epuizata psihic.
... pacat ca nu stie cat valoreaza. Pacat ca nu stie sa aleaga oameni in viata ei si se lasa aleasa de sarlatani!
Cineva se apropie de ea. O recunoaste.
- Clara, te conduc acasa! Da-mi bratul!