Despre toamna si sentimente…
Miroase a toamna. Un anotimp ce niciodata nu mi-a placut. E trist, dar bogat. “Toamna se numara bobocii”, se aduna recolta, incepe scoala, se vor descoperi genii, incepe stagiunea teatrala, e un nou inceput. Ce ciudat…cad frunzele, natura moare, ca sa apara altele in primavara. Si, cu toate astea, e un inceput pentru oameni. O sansa de a se analiza, de a deveni mai buni. Oare mai e posibil?!
Apar norii. Nori de diferite forme, unii mai veseli, altii mai imbufnati, care aduc ploaia. Ploua…sa se spele praful si - ce bine ar fii - daca s-ar spala si rautatea oamenilor, necazurile si invidia. Ploaia aduce belsug, dar uneori devine asa de furioasa, vrea sa se razbune, biciuieste tot ce intalneste in cale. La nevoie, isi ia ca aliati tunetul si fulgerul. E frumos sa privesti ploaia si sa-ti amintesti momente din viata ce te fac sa zambesti. E frumos sa adulmeci mirosul de ploaie. E minunat sa simti blandetea picaturilor pe pielea care-si deschide porii pentru a lasa caldura sa patrunda in interior.
Frunzele isi pierd clorofila, capata o alta culoare, apoi cad, formand un covor in degrade…diferite nuante de galben si maro. Un covor moale, calduros…special, cu miros de toamna.
“A venit toamna. Iau cuvintele si le arunc in mare. Acopera-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta.” Nichita Stanescu - Emotie de toamna
13 septembie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu