stiu, am invatat, ca barbatilor nu le place casatoria, actul ce ii 'leaga", sa poarte verigheta - desi mie imi plac tare mult barbatii pe degetul carora troneaza verigheta aurie; le da un aer de responsabilitate, maturitate, intelepciune - scuze, sunt usor visatoare-, si acum, plimbandu-ma pe bloguri, am descoperit o scriere ce m-a emotionat prin sinceritate si simplitate si frumusete si dragoste.
citez:
"A s-a căsătorit. M-am bucurat pentru ei. Am privit fotografii de la nunta lor, încântătoare, fără discuţie. Mă gândeam că eu şi S am avut atunci, cu ani în urmă, o cununie restrânsă, modestă. Nici măcar fotografii nu am făcut. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu am dat importanţă acestui lucru. Imaginile acelea, cu ai mei, cu noi doi atunci, au rămas doar de resortul memoriei. Nu prea aveam nici bani. Ea preda engleza la o şcoală, eu eram un bugetar oarecare. Ţin minte că îmi plăcea să fiu căsătorit, să port verighetă, mi se părea o chestie tare faină. Uneori mă uit cu tristeţe la palma stângă, la inelar. O vreme puteai observa dunga albă, semnul verighetei, urma ei, acum culoarea e uniformă, vechile urme s-au şters, rămân doar într-o cută a memoriei."
"Aseară mi-am dat seama că eu nu prea mai citesc. Nu citesc aplicat, cumulativ, să învăţ ceva. Citesc, atunci când o fac, ca să dezertez.
Oamenii, prietenii, necunoscuţii…şuvoiul neobosit al unei lumi de corpuri semitransparente, de lumini şi sunete şi parfumuri, chipuri ce vin din trecut, te traversează, merg mai departe decât prezentul tău sensibil, se proiectează acolo, în indefinibil, într-un fel de mister tăcut…scrisul e bun doar şi pentru simplul fapt că desface lucrurile, te ajută să vezi mai adânc, mai exact, mecanismele, firele subţiri, faliile, senzaţiile, ceea ce a adormit în tine, ceea ce se naşte în tine şi ţâşneşte înainte sau se ascunde ca un jaguar în desişul umed al junglei."
Oamenii, prietenii, necunoscuţii…şuvoiul neobosit al unei lumi de corpuri semitransparente, de lumini şi sunete şi parfumuri, chipuri ce vin din trecut, te traversează, merg mai departe decât prezentul tău sensibil, se proiectează acolo, în indefinibil, într-un fel de mister tăcut…scrisul e bun doar şi pentru simplul fapt că desface lucrurile, te ajută să vezi mai adânc, mai exact, mecanismele, firele subţiri, faliile, senzaţiile, ceea ce a adormit în tine, ceea ce se naşte în tine şi ţâşneşte înainte sau se ascunde ca un jaguar în desişul umed al junglei."
toate acestea, aici:
