Povestile ma cauta, ma striga, le este dor de mine. Fiecare zi imi rupe putin din sufletul meu. "Iar nu ai reusit sa scrii nimic!" Povestile imi sunt lipite de degete. Povestile se astern cuminti in minte. Doar doar voi gasi tihna si putere si dorinta sa le dau frau liber. Sa cred in ele! Sa le duc la suflete de copii si minti deschise.
Mintea mea este plina cu povesti pentru copii mici si pentru copii mari. Imi este un dor nebun sa rasfoiesc o carte scrisa de mine. O carte noua, frumoasa,vesela, fosnitoare!
Norocul nu imi surade din partea editurilor. Uneori este nevoie sa fii un om cu bani sau un scriitor renumit pentru a publica la DPH, sau la Nemi sau la Panda M. De Arthur nici nu mai vorbesc!
Doare. Doare nedreptatea si mai ales ca nu iti acorda o sansa.
Pregatesc lucuri minunate pe banii mei. Dar... e atat de frustrant ca trebuie sa tai din portia de "bine" a micutilor. Dar ma gandesc ca momentan nu inteleg ei teatru si diferite activitati,asa ca acei bani ii investesc, iar din toamna, le voi oferi spectacole, ateliere si multe lucruri frumoase!
Off.
Banii nu sunt totul, dar pentru a face lucruri utile si nascatoare de frumos, e nevoie si de bani.
E greu sa te zbati la infinit!
E dificil sa te faci inteleasa!
Te doare pana la ultimul neuron faptul ca nimeni nu iti acorda o mana de ajutor (mai ales cand tu faci ce poti pentru ei si te tii de promisiuni).
Uneori e greu sa astepti, sa strangi banii cu care ti-ai lua o inghetata sau ceva nou de purtat sau pur si simplu o jucarie sau carti micutilor tai.
E greu cand esti singura intr-o lume atat de seaca si rea!
