CARTE NOUĂ ÎN CÂTEVA ZILE

O puteți precomanda la adresa claudia.groza@gmail.com

Preț: 15 lei plus taxe poștale

Șoapte

Poveștile mă înconjoară și vreau să le scriu și să bucur oameni, în special copii. Adorm în fiecare seară după ce îmi legăn copiii, de parcă aș fi tras la jug. Las laptopul pornit, doar-doar am să mă trezesc cu energie din plin și voi scrie cursiv, ca și cum muza și îngerii creativității îmi vor dicta poveștile. 

Sper să mă adun, să mă vitaminizez și să scriu zi de zi cât mai mult!

Prietenii dureroase și neînțelegeri

Uneori, indiferența oamenilor de la care am așteptări mari mă dărâmă. Rămăsesem blocată într-o întâmplare care m-a durut cum nu m-a durut nimic niciodată. Acum ceva timp, o prietenă bloggeriță mă roagă să îi pun o vorbă bună la o scriitoare care îți oferea cărțile gratuit. Am făcut! Nu îmi e greu să fac fapte bune. Din acel moment, scriitoarea mă ignoră total, deși discutasem să facem un interviu paralel și eu credulă lucrasem noaptea la întrebări și răspunsuri, iar prietena mea devine preferata. Întâlniri,cadouri, etc., etc. Nu știu ce m-a durut de fapt! Dar a fost ca o rană sângerândă. Mă rugam să pot ierta și să trec peste, deoarece nu stăteam într-o carte promisă care nu a mai fost expediată, deși la prietena mea ajungeau toate. Poate neseriozitatea. Poate că scriitoarea nu mi-a explicat ce s-a întâmplat, că nu mă place sau că nu sunt la valoarea ei. Habar nu am! Zilele trecute i-am scris prietenei mele! Cică tot la mine ar fi problema și să merg să discut cu cineva de specialitate. Posibil! 

Am dezamăgit și eu oameni, dar mi-am cerut iertare! Și nu am devaforizat pe nimeni! 

Gânduri

Cald și frumos! 

Am ieșit afară. Cu treburi: abonament RATB, cumpărături. Mă simt vinovată că nu le dedic timp doar lor pentru parc, joacă, socializare. Acasă mă așteaptă povești de scris, vase și rufe de spălat, rufe de împăturit (ideal ar fi și de călcat).

Am plătit facturi și datorii. A scăzut dramatic cifra din cont. Mă gândesc deja ce să fac pentru suplimentarea venitului în perioada următoare. Mă uit cum zboară scutecele la gunoi. Laptele praf se termină în două zile. Vreau să îi duc la diverse evenimente și constat că e destul de scump (nu ar fi dacă am avea două venituri! :( ) și amân. Sufletul se strânge ghem și geme de tristețe. 

Citesc pe facebook mămici despre mămici care își permit bone și femei care să le ajute la curățenie sau și mai bine bunici care preiau nepoții câte o săptămână. Și un weekend ar fi bine și de folos!

Am atâtea idei de povești și proiecte începute. Un domn de la o editură îmi spune că sunt talentată, dar că îmi trebuie organizare eficientă. Da! Știu. Am liste peste liste pe biroul de acasă. Când tai câte o sarcină îmi vine să dansez și să cobor, apoi să urc cele trei etaje ale blocului. În fiecare zi îmi spun: „în noaptea aceasta scriu! în noaptea aceasta pun cărțile în bibliotecă! în noaptea aceasta calc!” Micuții nu dorm fără mine când mă știu acasă! Îi adorm, iar Domnul Ene așa mă vrăjește încât, chiar și la insistențele mele dureros de puternice de a mă lăsa doar o oră să dorm, se face dimineață, iar eu trebuie să mă trezesc să plec la școală. Pe drum îmi fac scenariile pentru orele de curs. Ce au nevoie elevii să rețină din acele lecții? Cu ce mijloace să fac lecția? Etc.

Îmi amintesc că am o carte în geantă. Citesc două-trei pagini și trebuie să mă opresc! Îmi e doooooooor să citesc până în zori. Îmi e dor să pot rezista noaptea! Însă,organismul își cere drepturile. Ficatul simt că îmi explodează. Durerile de cap sunt atât de puternice încât îmi vine să mă decapitez. Când citesc ceva emoționant plâng mult! 

Am tot ce îmi doresc, dar nu îmi permit o DOZĂ DE AJUTOR! E greu, epuizant și frustrant de greu. Soțul e mândru și nu vrea să acceptăm ajutor. Doar Dumnezeu mă poate ajuta cu apariția unui OM care chiar să mă ajute (măcar la treburile casnice care au rămas restante!)

Povești la Buzău

Vineri pe 9 februarie am călătorit cu trenul spre Buzău. Îmi luasem carte, caietul pentru a scrie poveștile personalizate ce își cereau dreptul la a fi așternute pe hârtie, însă, oboseala m-a răpus. Nu dormisem vreo trei ore și acelea cu întreruperi de teamă să nu întârzii. 

Când am pornit în călătorie deși înghițesem o bulină de durere de cap.

Nu am putut mânca. Activitatea a fost frumoasă, dar cu ochii pe ceas. De abia așteptam să urc în tren și să dooorm! Vorba vine! Nu e foarte comod și de odihnitor nici atât!

Weekendul a fost compromis.... o „minunată” criză biliară m-a chinuit. Din păcate au devenit tot mai dese, iar asta mă scoate din circuit. Poveștile nu se scriu sungure, iar sarcinile noi se adaugă la cele restante. 

Am fost la mama. M-au ajutat cu picii, dar nu stau fără mine nici când suntem la noi acasă, dar în locuri străine e greu. 

Iubesc fiecare zâmbet, fiecare mânuță care vine să mă ia de la calculator pentru a mă duce în camera copilăriei spunând „aide”  atât de dulce. Iubesc râsul acela zburdalnic și cristalin. Iubesc toate jocurile haioase inventate de ei. Iubesc când se prefac că dorm și se învelesc cu covorul  magic sau cu perdeaua. E minunat să fii copil! E minunat să fii părinte și să ai timp pentru a te juca! 

Multe mămici spun că cei mici au ca model un părinte care și muncește! 

Nu știu cum este mai bine! Sincer! Am sufletul încărcat cu vinovăție când alerg de nebună prin oraș cu cărțile în spate sau stau cu ei în cameră și scriu sau îmi pregătresc lecțiile. Mă simt tristă când trece o zi fără a-i scoate afară. Mă doare inima când nu îi duc la diverse locuri de joacă precum alți părinți care vin din provincie pentru a-și educa micuții. 

Poate într-o zi voi reuși să fiu cu toate pe linie!

Mânie și oboseală

Uneori, vorbele spuse la oboseală dor. Însă, vorbele rostite la mânie, sfâșie. E greu când ești singură cu toate! Am dezamăgit oameni și îmi pare rău! Aș scrie zi și noapte! Am proiecte atât de frumoase, însă banii nu vin imediat și nici în sume consistente pentru plata facturile, nici măcar a scutecelor și  a laptelui praf (care încă se cere. E un moft.... este precum cafeaua pentru mine).

Mi se aruncă în față cum că sunt falsă și zâmbesc fățarnic! Poate.... îmi doresc să fiu un om bun și prezent acolo unde pot ajuta. Dar când orele din noapte și din zi nu îți sunt prietene, ești obosită și simți cum ficatul, splina și pancreasul explodează, nu prea poți să zâmbești senin. 

Îmi e dor de lectură pe săturate. E frustrant să „fur” câteva minute prin metrou sau tramvai. Vreau să citesc relaxată pe canapea, cu un ceai sau o cafea la îndemână.

Pe drum, îmi fac tot felul de liste în cap, imaginez scenarii cu soluții din cele mai frumoase și mai plauzibile. 

De unde pot cumpăra timp? 

De unde pot cumpăra mulțumire?

Cred că îmi doresc prea mult de la mine. Este vremea să mă organizez FOARTE, FOARTE, FOAARTE BINE! 

Greu

De ce uneori este atât de greu? 

Știu... este minunat că suntem sănătoși, dar uneori mă simt țintuită. Vreau mai mult și sincer nu pentru mine. 

Dar, cu Dumnezeu înainte!

Goana după succes (sau bani)

Alerg! În toate părțile pentru a putea să îmi urmez visul: să scriu și să public pentru copii. E foarte greu! Nimeni nu își mai respectă promisiunile și termenii de livrare.  E greu când nu primești niciun ajutor și ai totul pe umerii tăi (destul de fragili). E atât de frustrant  când trebuie să renunți al absolut tot ce până acum te bucura ( o carte nouă, un spectacol, o ciocolată, o rochie) pentru a strânge bani să urmezi un curs de scriere creativă ce costă 180 dolari americani. Procedezi ca vulpea care spunea că strugurii sunt acri. 

E greu, dar privesc în jurul meu și sunt fericită că am doi copii minunați, isteți și sufletiști!

Ei sunt averea mea și... cândva (dacă va fi nevoie!) voi urma și un curs de scriere creativă cu renumita July Blume! :)

OBOSEALĂ

Sunt recunoscătoare pentru ceea ce am, ceea ce sunt și ceea ce am devenit! Însă, sunt foarte supărată pe mine pentru că nu mai pot sta noaptea să scriu sau să citesc, să postez cărțile mele și să le promovez, nu mai pot citi nici două pagini că adorm.

Sunt supărată că nu am timp să spăl de câte ori vreau pe jos, că nu am timp să calc și să mă îmbrac zilnic cu altceva.

Simt că m-am plafonat, că totul aleargă în jurul meu cu o viteză fantastică!  

Soluții?

Idei?