Poveștile m-au fascinat în ultimii ani... poate dintotdeauna. Mi-aș fi dorit ca cineva să îmi citească în copilărie. Nu mi-au citit, dar am primit mereu cărți.
Îmi doream un număr al revistei - carte cu povești ilustrate pentru copii, pe numele ei FABULAFIA, mai mult ca orice. Este destul de scumpă pentru venitul meu de acum, dar mai ales nu este o necesitate, deoarece micuții mei preferă alt gen de cărți.
Azi a fost lansarea numărului 5 din revistă. Îmi doream să merg, dar știind că nu o pot cumpăra renunțasem la idee. Am discutat cu o bună prietenă, alături de care am făcut și atelierele SMARTKID începând de anul trecut și mi-a spus să vin, că-mi va face ea cadou numărul 5 din revistă (care au fost până la urmă două - 4 și 5; îi mulțumesc mult de tot!).
Cărțile pentru copii și jocurile mă tentează mai mult ca oricând. Am cumpărat multe, multe cărți și multe jocuri. Sunt pregătită cu materiale pentru micuții mei: de la jocuri Montessori și Gama, la cărți senzoriale, cărți în engleză, cărți de colorat, cărți de povești și reviste (mai ales de când colaborez cu Doxi, am Doxi - deși am dăruit multe numere - și PIPO, la care se adaugă Mekki junior, Fabulafia și Ghidul pozneț de cultură.
Îmi este dor de scris... dar scris la modul serio, adică documentat și lecturat tone de cărți.
Îmi doresc....
- să citesc în fiecare zi:
- să mă trezesc dimineața și să scriu;
- să dăruiesc povești de Crăciun copiilor din țară prin bibliotecile locale de la sate, comune;
- să pătrund în lumea imaginației, a cărților și a frumosului;
- să scriu și să fiu de folos copiilor:
- să construiesc o LUME A COPIILOR SĂNĂTOȘI, PUTERNICI ȘI AMBIȚIOȘI - prin povești, jocuri și joacă;
- să dau viață la cât mai multe proiecte șoptite de îngeri în miez de noapte și așternute în zori în documente WORD.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu