Poveste personalizată pentru Alexandra din Brăila :)

Poveştile au farmec. Ele ştiu să îmblînzească sufletele rele şi să le bucure pe cele curate şi sincere. Fiecare om are o poveste. Ea este auzită dacă suntem atenţi.

Într-un  oraş situat pe malul Dunării, Brăila, a venit pe lume într-o zi de 5 octombrie, în anul 2008 o fetiţă frumoasă, sensibilă, cu un aer exotic, pe numele ei Alexandra. Pentru părinţi - Livia şi Dan -  a fost o toamnă bogată şi de neuitat.

Micuţa Alexandra este foarte cochetă. Adoră să poarte cu eleganţă şi graţie rochiţe, blugi, cămăşuţe, tricouri colorate... şi fustiţe. Îşi aranjează părul în diferite feluri. Pielea ei fină precum mătăsea, cu miros de vanilie, te îmbie să o săruţi. Ochii frumoşi, sinceri, jucăuşi, de culoarea castanelor coapte şi privirea blandă, te îndeamnă să o priveşti. Buzele roşii ca fragii, poartă mereu un zâmbet ştrengar, pe care îl oferă numai cui merită.  Râsul ei zglobiu face orice supărare să dispară precum un vis urît în zorii unei dimineţi însorite. Iubeşte pisicile şi unicornii. Poate într-o zi va deveni medic veterinar. Pînă atunci se bucură din plin de poveşti, joacă şi prieteni!

 

Adierea vântului de primăvară ridică praf în atmosfera încinsă. Norii îşi iau forme ciudate, se unesc la un loc, formează o pătură deasă care acoperă cerul de un albastru sidefiu. Soarele se zbate să răsară din spatele lor. Nu reuşeşte. Câteva raze neastâmpărate scot nasul printre nori. Începe să plouă. În scurt timp apare mândrul curcubeu. Natura se linişteşte.

 

Alexandra, îmbrăcată cu o rochiţă cu fluturi şi o bentiţă (cordeluţă) asortată, pleacă în parc. Pe aleea ce duce spre locul de joacă, copacii şi-au îmbrăcat haina verde.

-         Salutare, micuţo! Eşti atît de elegantă!

-         Cine îmi vorbeşe aşa blînd şi frumos? întrebă fetiţa.

- Uite-mă aici, Alexandra. Sunt unicornul Karin. Eu aduc bucurie, vindec diferite boli şi iubesc copiii. Uneori, stau lîngă ei pînă adorm şi le spun poveştidi călătoriile mele de-alungul timpului.

- De cînd îmi doresc să întîlnesc un inorog! Am aflat că mai porţi şi acest nume, nu-i aşa?

- Aşa-i,  copilă zîmbitoare. Hai, urcă! Vom călători împreună şi am să-ţi spun poveşti.

Karin a prins-o cu cornul din frunte pe fetiţă şi a urcat-o pe spate. Era aşa de cald şi de bine. Unicornul era alb, avînd corpul şi capul unui cal,  picioarele din spate ale unui cerb, coada unui leu şi un corn în mijlocul frunţii. Vocea lui era atît de melodioasă! Asemănătoare clinchetului armonios al clopoţeilor.

- Încotro ne îndreptăm? se auzi timid,vocea subţire a Alexendrei.

- Spre Ţara Binelui. De acolo vin eu. M-am născut din aburii apelor marine. Am învăţat cu fraţii mei să dăruim calm, frumuseţe şi bunătate. Suntem instruiţi să ridicăm picioarele cît mai sus pentru  a nu distruge vieţuitoare.

- Nu ai dat greş niciodată? grăi fetiţa, aşezîndu-şi rochiţa.

- Ba da, o singură dată. Am vrut să salvez o fetiţă de la înec şi am călcat un rac. Mi-a părut foarte rău, am plîns zile în şir.

- Şi cum te-ai vindecat de tristeţe?

- Noi, unicornii mergem o dată pe an spre grădina apelor din Paradis, unde consumăm plante magice, dătătoare de viaţă. Aşa m-am însănătoşit de tristeţe şi am continuat să fac fapte bune.

De unde de neunde, apare un pisoi. Pisoiul Alfa, cu blana gri, cu dungi negre, pare un mic tigruţ şi este foarte jucăuş. Ochii sunt verde smarald, precum două pietre preţioase. Mustăţile lungi îl ajută pentru a pipăi. Urechile ascuţite se mişcă la cel mai mic zgomot. Pare speriat. Picioarele sunt lungi, graţioase. Este un animal blând, sensibil, care iubeşte oamenii, în special copiii. Îi caută şi îi antrenează la joacă. Se simte bine când aude râsetele vesele ale acestora. Iubeşte el însuşi copilăria. Crede că nu va îmbătrâni niciodată.

- Priveşte Karin! Un pisoi...te rog opreşte! Mi se pare foarte trist, spuse pe un ton pisicos Alexandra.

- Îl vom ajuta, desigur.

- Pis, pis, pis... cum te numeşti? , şopti zâmbind fericită fetiţa.

Trebuie să vă mărturisesc că pisoiul se joacă toată ziua cu copiii. Vrea să îi înveţe să se bucure de natură, de soare, de aer. Îi place să le fie educator. Îi lasă să-l atingă, să simtă cât este de pufos. Vrea să îi facă mai buni. Vrea să îi înveţe să iubească animalele. Pe copiii trişti vrea să-i vadă râzând din toată inima. Ştie că sunt şi copii răi, dar îi va schimba. Va fi exemplu pentru ei. Fiecare om are părţi bune şi părţi rele. El încearcă să scoată partea bună din fiecare.

- Numele meu este Alfa. Să îţi povestesc ce fapte bune am făcut eu. Vrei? întrebă pisoiul, miorlăind şi gudurîndu-se pe lîngă Alexandra, care era în al nouălea cer de bucurie.

- Daaa, strigă Alexandra fericită.

- Şi eu sunt curios să îţi ascult povestea, adăugă Karin.

- Să începem atunci: Era o zi înnorată de vară. Un prieten de-al meu, Mark, de abia făcuse ochi de câteva zile, s-a aventurat să traverseze un râu învolburat. Era cât pe ce să se înece. Mieuna de mama focului. Auzeam strigătul de ajutor, dar nu realizam de unde vine. Aşa că, m-am urcat rapid în cel mai apropiat, dar şi cel mai înalt copac. M-am uitat spre zona de unde venea mieunatul. Atunci l-am văzut cum se zbătea în valurile puternice ale râului.

- Şi nimeni nu putea să îi vină în ajutor?, întrebă tristă Alexandra.

- Ba da, copilă frumoasă. Peştii. Dar şi acestora le era frică de apa învolburată şi fugeau care încotro.

- Şi ce ai făcut atunci?

- Mi-am luat avânt şi am sărit în apă. Mi-am spus: “fie ce-o fi. Prietenul la nevoie se cunoaşte”.

În timp ce povestea Alfa, în jurul lor se adunaseră vreo cinci copii. Un băieţel răutăcios, a tras cu praştia. Piatra l-a rănit pe pisoiul la picior.

- De ce ai făcut asta? De ce? Nu ai ascultat povestea lui Alfa? murmură Alexandra, cu lacrimi şiroindu-i pe obraji. Şi eu m-am lovit de atîtea ori. Ştiu că se întîmplă şi accidente, dar nu îmi place răutatea şi nedreptatea.

- Te vindec eu, spuse inorogul. Puţină apă vie păstrată sub formă de rouă în cornul meu este un tratament suficient pentru a te vindeca.

- Nu fi tristă, spuse Alfa. Am vrut să-i învăţ pe copii ce este viaţa. Ce înseamnă să fii prieten. Fiecare răutate se întoarce ca un bumerang asupra celui ce o înfăptuieşte.

- Poate ar fi timpul să te duc acasă, murmură emoţionat unicornul Karin.

- Da, este posibil ca ai mei să se îngrijoreze.

- Copilă minunată, să fii mereu veselă, bună, să ajuţi atunci cînd poţi. Cînd îţi va fi greu, să te gîndeşti la mine şi am să vin pe aripi de vînt şi te voi sprijini în ceea ce ai de rezolvat. La revedere!,   zise Karin, lăsîndu-se în genunchi pentru ca Alexandra să poată coborî.

- Îşi mulţumesc pentru tot! Voi iubi şi mai mult unicornii... îţi voi face multe desene. Salutări familiei tale!

Tristă, Alexandra şi-a luat planşa şi acuarelele şi a început să deseneze povestea pisoiului Alfa, care a fost vindecat de unicornul Karin.

Privind atent, Alexandra observă că lângă desen, era ceva scris. L-a pus în buzunar de la rochiţa cu fluturi.

- Mama, mama, te rog citeşte-mi ce scrie aici. E un bilet de la inorogul Karin sau de la pisoiul Alfa.

- Ia să citim, draga mea.

 „Nu uita niciodată: visele se pot îndeplini.  Bucură-te  de copilărie, de joacă şi de joc. Călătoreşte şi învaţă de la ape, vânt, fluturi, nori, plante. Să fii curajoasă. Să ajuţi pe cei care au nevoie. Să iubeşti animalele.” Karin

*

În liniştea nopţii, stelele erau bucuroase. Urmau să alunece spre toboganul veseliei şi să lase locul pe cerul de albastru senin, razele jucăuşe ale soarelui. Planşa cu povestea celor doi prieteni: Alfa şi Karin aştepta pe covor, lângă pat, ca Alexandra să se trezească.

Alexandra s-a trezit fericită, mângâiată de soarele portocaliu şi nerăbdător să-i fie partener de joacă. Pisoiul Alfa aştepta cuminte şi bandajat în faţa blocului.

Ce minunat este să ai prieteni în lumea animalelor!

 

 

 

Toate drepturile asupra textului aparţin autoarei, Claudia Groza. Contact: claudia_groza@yahoo.com