Te-am primit ca pe-o jucărie,
Fără instrucţiuni de utilizare.
Voiai să cunoşti oraşul cu multe uşi
Şi toate misterele scrise de şopârlele autiste.
Copacii îţi atingeau gândurile
Îndreptate cu palme îngemănate spre cer.
Mă încurajai să zâmbesc,
Întinzându-mi ultimul bilet la spitalul de nebuni.
- Nu durează mult. Mă vei uita îndată.
Fericirea se va clona în ovulele tale.
Vei naşte copii cu zâmbet şi aripi înscrise în ADN.
- Mă voi trata. Cu toate că eşti mai nebun decât mine.
Lumea mişună pe sfori putrezite de teamă,
Te privesc ca pe un bol în care înoată un peşte auriu
Îmi pun cerceii cu piatră de "fericire" încrustată
Şi închid ultima uşă a oraşului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu