Fiul risipitor de Radu Tudoran

Candva, m-am indragostit de stilul lui Radu Tudoran. Am citit cateva carti de-ale lui. O doamna pasionata de carti, cu muuulte lecturi la activ, cu fise de lectura – un cititor impatimit si ordonat - , tare draga sufletului meu – Diana Alzner – mi-a recomandat “Fiul risipitor”. Stiam ca exista pe undeva prin biblioteca. Cand uitasem de ea, am descoperit-o. Duminica, in drum spre sezatoarea cu instrumente muzicale de la Clubul Taranului, am luat-o in geanta. Mai mai sa nu intru la eveniment si sa ma asez pe o banca sa lecturez.

Despre carte….

Eva, la paisprezece ani se indragosteste de un barbat de 30, poreclit de unchiul sau, “secatura”. Numele personajului masculin, ramane necunoscut pana la finalul cartii. Actiunea se petrece in anii 1932. Este o poveste de dragoste cum n-am citit niciodata, cred. El o transforma dintr-o fetita cu trasaturi nedefinite, intr-o femeie frumoasa, ii ofera incredere. Insa, se dovedeste a fi un tip egoist, care o paraseste cand credea ca totul va fi perfect.

M-a fascinat puterea Evei de a trece peste greutati: trei luni de inchisoare pentru omor in legitima aparare; abandonul acceptat de fiecare data cand el se plictisea de a sta intr-un loc; boala de plamani care o face sa inteleaga ca e timpul sa stea departe de el; divortul de cel care o admira si o sprijina mereu.

Nu inteleg de ce, cand ai de ales intre un om bun si unul rau (dar frumos!) il alegi pe al doilea. Eva parca era hipnozata de acest barbat… care o iubea, dar o si parasea cand poate avea ea insasi nevoie de sprijin.

Cartea mi-a demonstrat ca in viata, poti sa fii frumos, destept, minunat, insa daca nu ai sansa de a intalni omul potrivit la timpul potrivit, degeaba. (Eva se casatoreste cu un Oswald von Seele, un om educat, bogat, care-i inoculeaza dragostea pentru muzica clasica, o invata sa calareasca; doctorul care o sfatuieste sa urmeze un curs de cosmetica si astfel isi gaseste o indeletnicire placuta si banoasa).

Mi-au placut foarte mult descrierea relatiilor interumane (prietenia Evei cu Luchi car o readuce la copilarie, in perioada in care s-a indragostit ea; minunata scoatere din roman a personajelor prin moarte; detaliile scenografice ale autorului), scrisorile intre personaje (mama si fiice; Eva si "secatura" si sot; Eva si Luchi - pustiul intalnit pe dig, care se muta in Bucuresti, se indragosteste de ea, devine student, se inroleaza si moare pe front).

La Radu Tudoran m-a fermecat limbajul, atat de simplu, dar pitoresc. Descrierile sunt superbe: “cerul ca o panza intunecata”; “norii ca niste scame pe albastrul senin”… etc. Oamenii, sentimentele, trairile, strazile (m-au bucurat nespus plimbarile bucurestene in compania personajelor) hainele… toate sunt vizibile prin tehnica descrierii.