Mă îmbrac în privirile tale,
Îmi inchei nasturii desenaţi
pe pielea caldă de la îmbrăţişările tale.
Ştii că m-ai dezamăgit.
Nu îţi face griji,
Nu te urăsc.
E vina mea că nu ştiu să fac alegeri,
Dar ştiu, al naibii de bine ştiu,
Că vreau să fiu iubită.
Iartă-mă de ţi-am dăruit mai mult decât meritai.
Îmi pare rău că ţi-ai pierdut sufletul...
Şi clar nu mai ştii ce e frumos, şi bun, şi curat!
Păcat... Mare păcat!
Vreau ca într-o zi, las la alegere ta ziua,
Să-mi ceri iertare pentru clipele irosite
cu al tău suflet gol de iubire.
Ştiu... e vina mea că am crezut că va fi bine...
Îmi inchei nasturii desenaţi
pe pielea caldă de la îmbrăţişările tale.
Ştii că m-ai dezamăgit.
Nu îţi face griji,
Nu te urăsc.
E vina mea că nu ştiu să fac alegeri,
Dar ştiu, al naibii de bine ştiu,
Că vreau să fiu iubită.
Iartă-mă de ţi-am dăruit mai mult decât meritai.
Îmi pare rău că ţi-ai pierdut sufletul...
Şi clar nu mai ştii ce e frumos, şi bun, şi curat!
Păcat... Mare păcat!
Vreau ca într-o zi, las la alegere ta ziua,
Să-mi ceri iertare pentru clipele irosite
cu al tău suflet gol de iubire.
Ştiu... e vina mea că am crezut că va fi bine...
... eu si incercarile mele de poezie.
3 comentarii:
Da, Claudia, cuvintele rostite ritmat, versurile, au avut dintotdeauna un rol exorcizator, purificator. Şi pentru cel care le compunea şi pentru cel care le citea.
De aceea este poezia de esenţă divină... Vindecă răni.
Frumos spus! Felicitari!
Da, Diana, sper sa ma vindec. Ma amuaza "talnetul" meu. E buna si suferinta asta la ceva.
Multumesc Darry.Anna.
Trimiteți un comentariu