Descriu o zi de luni, într-o zi de marţi. Şi nu oricare marţi, ci una de 13. Nu vreau să fiu superstiţioasă. Citisem undeva, cândva, că, superstiţia e considerată păcat.
O zi ploioasă. O zi de toamnă veritabilă. Îmi plac doar ploile calde de vară. Ştiu că fiecare ploaie are farmecul şi rostul ei. Primăvara, ploaia udă seminţele şi vor creşte vlăstare, ce vor deveni arbori semeţi- ce ne vor proteja de caniculă -sau flori colorate, care aduc veselia în jurul nostru.
Muzica de diferite genuri descoperită la întâmplare îmi bucură sufletul, îmi mângâie timpanele. De exemplu, încercaţi Yiruma - Kiss the rain (http://www.youtube.com/watch?v=jCSe66pWNmc).
Drum spre şcoală. Colegi care încep să comunice, să fie mai umani. Poate sunt eu o fiinţă exagerat de sociabilă... dar mă modelez după persoanele din jurul meu. "Dragoste cu forţa nu se poate".
Elevii au început să mă placă, să mă considere "de-a lor". Poate, într-o zi de vară, vor şi învăţa. Da, vreau să înveţe pentru ei şi nu pentru mine sau pentru notă - ceea ce fac - sau pentru părinţi.
La finalul orelor, o elevă care ştie că am drum comun cu ea pe o anumită porţiune, îmi spune că mă aşteaptă, să mă însoţească până la tramvai. Accept. Îmi vorbeşte despre familia ei, despre broasca ţestoasă şi câinele vecinului de care are grijă, despre faptul că - ceea ce m-a emoţionat teribil - de abia anul trecut a descoperit cine este cu adevărat Moş Crăciun. Am descoperit ce minunat este să fii copil.
Seară... familie... lectură... muzică... prieteni... odihnă şi multe vise, căci visele nu mor niciodată. Ele sunt cu noi mereu şi dacă le îngrijim, ele devin realitate.
Credeţi în visele voastre şi aveţi mare grijă de ele!
Un comentariu:
dracul nu-i asa de negru daca-i speli aripile.
Trimiteți un comentariu