De ceva vreme, cam de pe 1 ianuarie, ma chinuie o durere cumplita de cap. O durere ce nu cedeaza cu una cu doua, ci staruie pana isi face damblaua.
Trebuie sa-mi inving comoditatea si fudulia si sa accept ca e musai sa merg la medic si, probabil, sa port ochelari.
Zilele astea, neputand face nimic, decat sa stau cu ochii inchisi si sa gandesc (oare?!)...am inteles ca viata mea e chiar frumoasa, chiar am de ce si pentru cine sa traiesc. Si nu oricum, ci sa traiesc frumos si curat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu