Nu am mai scris de două luni pe aici, dar nu am uitat de acest spațiu magic, în care am întâlnit oameni minunați.
Școala îmi ocupă mult timp. Apoi am poveștile personalizate care vin și vin. Proiect foarte drag sufletului meu este acesta!
Ateliere de promovare a noii mele cărți „Întâmplările detectivului Curios” îmi solicită atenția și mai ales timpul. Au fost zile în care am plecat la 6.30 și am ajuns la 19.30.
Micuții cresc și încep să vorbească, să imite gesturi/dansuri și să reproducă cuvinte.
Ana este foarte harnică, știe să ducă la gunoi ceea ce este de aruncat, mă ajuns să pun haine în mașina de spălat și să le scot. Adoră pisicile!
Horia este pasionat de cărți și de muzică!
Le-aș cumpăra toate jucăriile și toate cărțile din lume.
Îi iubesc enorm, cu tot sufletul meu, cum nu credeam că voi iubi vreodată!
Mă simt vinovată că nu îi iau cu mine la evenimente. Mă simt vinovată că nu mă joc cu ei cât ar merita. Mă simt vinovată că nu i-am dat la creșă pentru a se juca acolo cu alți copii. Cu toate acestea, amândoi sunt foarte veseli și sociabili. Au limbajul lor și se iubesc și se joacă împreună. Horia este cel năzdrăvan și ambițios (căpos) ca mine. :))
La mulți ani de Sf. Andrei!