Fluturi.... de citit și recitit

Atunci când nu îmi reuşeşte ceva, când pierd ceva sau chiar pe cineva care alege un drum diferit de al meu, îmi spun că „nu a fost să fie al meu!”. Şi mă resemnez în faţa eşecului sau a pierderii. 
La această „putere” de resemnare a contribuit mult educaţia primită încă de când eram copil. Mi s-a spus că nu pot avea ceva ce nu este al meu, că nu pot ține lângă mine oameni care nu îşi doresc să îmi fie alături şi că, dacă am pierdut, înseamnă că acel ceva sau cineva nu trebuia să fie al meu.
Cu timpul am trăit multe nereuşite şi pierderi. Dar nu întotdeauna m-am resemnat ușor în fața pierderilor, mai ales când a fost vorba de oameni pe care i-am iubit şi pe care-i vedeam cât mai departe alături de mine pe drumul vieţii mele. Şi am suferit. Însă timpul mi-a arătat de ce s-au întâmplat toate. Mi-a artat că de multe ori, binele pe care l-am pierdut a fost, de fapt, un rău pe care doar îl creadeam a fi un bine. Că oameni după care am plâns crezând că depindeam de ei sufleteşte, nu au fost deloc potriviţi mie, deloc atât de speciali cum îi văzusem înainte și că nu au meritat lacrimile mele. Că lucruri pe care le credeam a fi comori și importante au fost, de fapt, nimicuri lipsite de valoare.
„Lucrurile nu sunt veşnice, ele trebuie reciclate, înlocuite...”, mi-a spus tata când l-am întrebat de ce nu mă certa când stricam o jucărie sau când spărgeam ceva prin casă.
„Dacă un om te iubeşte va fi lângă tine fără să-i ceri şi fără să faci eforturi că să îl păstrezi alături.”, mi-a spus altă dată, când am plâns după o prietenă care mă abandonase.
Cred cu tărie că pierdem pentru a primi ceva mai bun. Şi, poate că pentru a preţui acel ceva mai bun trebuie să trecem prin nişte etape, să cunoaştem şi ceva mai puţin bun...
De aceea sunt pregătită să pierd tot ceea ce nu mi se cuvine, tot ceea ce nu ar trebui să fie al meu, pentru că știu că viața a pus deoparte ceva mai bun pentru mine!

Fluturi - Irina Binder

Detalii despre cartea Fluturi găsiți aici:
https://www.facebook.com/notes/fluturi-irina-binder/cartea-fluturi/615763178443037

Întrebări...

Pornesc spre inspectorat și am ochii în lacrimi... mă simt neîmplinită. Mulți îmi spun că fac atâtea lucruri frumoase, că bucur atâția copii... și cum să fiu tristă? 

Da... este adevărat... fac ceea ce îmi place... educ copii... scriu povești... fac ateliere pentru copii... toate acestea pentru a aduce bucurie și frumos și încredere în sufletele copiilor... însă, ajunsă acasă descopăr că nu am nimic... mama are poveștile ei și prietenele sale... sora are bucuriile și minunile din viața sa... dar eu? Eu ce am?! Diplome... cărți... zâmbetele elevilor și ale copiilor de la ateliere în memorie și atât...

Îmi doresc să mi se spună mamă...

Îmi doresc să mă trezesc dimineața pentru a pregăti micul dejun omului care mi-a dăruit un copil, care m-a făcut FEMEIE și celui mic care are nevoie de hrană pentru a crește. 

Îmi doresc să muncesc știind că am pentru cine... eu nu voi împărăți lumea și nu voi lua cu mine nimic în mormânt!

Mă întreb de ce e atât de greu să mi se spună... „Hai să locuim împreună, să avem o familie frumoasă, bazată pe credință, dragoste și respect!” ?

Mi s-a spus că îmi doresc prea mult să fiu apreciată... ciudat, dar nu îmi doresc asta... vreau numai un zâmbet, o îmbrățișare de la cei dragi în semn că au primit cu drag ceea ce le ofer. E atât de dureros să vezi că dăruiești ceva cu bucurie, poate luat cu sacrificii.. și ți se spune: „ Aaa... nu trebuia... eu nu merit... nu sunt așa bună cum mă vezi tu!”

Doare... eu am învățat să primesc zâmbind și mulțumind pentru tot, ca și cum le-aș primi de la Dumnezeu. Dacă acel om s-a gândit la mine, înseamnă că îi face plăcere. Astăzi am înțeles cât am fost de rea... refuzând darurile vieții... crezând - ca o proastă - că acea persoană urmărește să mă mituiască... să aibă beneficii de pe urma mea... și am plâns... poate voi fi iertată... poate nu... dar mi-am promis că voi aprecia orice dar... oricât de mic... o floare colorată ce îmi va bucura diminețile în grădină... un săpun care îmi va mângâia pielea la duș.. o carte.... un calendar de perete... o broșă... o agrafă... un ac.. orice... și voi mulțumi din tot sufletul, cu zâmbetul pe chip...

Și ... chiar sunt apreciată... cel puțin de elevi sunt sigur... 

Azi... mergând cu privirea în pământ.. cu sufletul greu... și lacrimi strălucitoare în piviri... o fetiță se așează în fața mea și nu mă lasă a trece până nu am ridicat ochii... Era o fostă elevă de-acum trei ani... 

Dacă nu mă aprecia, se oprea să mă salute și să mă îmbrățișeze??? Sunt sigură că NU! 

Am descoperit că, am devenit răi... chiar și între colegi se pun piedici și se caută bârfe pentru a te ponegri și a nu te lăsa să îți demonstrezi capacitatea... judecându-te după o notă... după o diplomă... sau numele unei universități... 

Am descoperit că mai există și oameni buni... care mă susțin.. deși pe unii i-am jignit și i-am rănit puternic, în necredința mea că există și prietenii fără interes, oameni care își lasă familia pentru a te ajuta, răsfăța pe tine... o simplă prietenă, dar în care ei văd frumosul, bunul, umanul...

Sper ca într-o bună zi să mă revanșez... nu știu cum... nu știu dacă voi mai trăi atâtea zile... dar mă simt fără suflet... fără minte... 

Uneori nu mă recunoscut... nu știu de ce mă las doborâtă și târâtă în depresie... nu știu de ce am evadat din lumea mea.. nu știu ce se întâmplă cu mine... nu știu dacă voi avea parte de vreo schimbare în bine prea curând... 

Giurgiu, Tobias te viziteaza

Durere de neimplinire... si de abandon...

Traiesc alunecand prin viata fara rost... fara niciun sens... 

Nu ma mai regasesc... nu ma mai recunosc... simt ca sunt nimic pentru fiecare om din viata mea, indiferent de ce fac, de ce simt, de ce si cat daruiesc....

Imi doresc sa dispar ca o frunza purtata de vant... cat mai repede... de pe acest Pamant... 

Dupa ani de zile... nimic nu se schimba in viata mea... nu stiu daca sa am regrete sau nu... oare era mai bine? Oare era mai rau? 

Oamenii maturi traiesc unul alaturi de celalalt dupa numai cateva saptamani de cand se cunosc... La mine dureaza ani... si nimic... totul se intampla dupa ceas... vin la fix... plec dupa cateva ore... deplorabil... rusinos... pana cand? Doamne, omoara-ma!

Sunt la limita puterilor... am obosit sa ma fiu cu ochii pe ceas intr-o relatie sentimentala... la varsta mea....

Sunt sub presiunea timpului, a tristetii si mai ales a neimplinirii ca femeie... ma simt ca un fum ce se dizolva fara a ramane macar mirosul... 

Imi doresc sa plec... sa dispar... sa zbor... sa locuiesc in alte zari... sa am periuta mea de dinti si acolo, hainele mele si sapun... sa primesc imbratisari... sa fiu tratata ca FEMEIE...

Imi doresc sa scap de frustrarea ca numai eu ma intorc acasa dupa cateva ore de iubire... ca si cum as fi blestemata... oare de ce nu sunt apreciata? 

Imi doresc sa am parte de o schimbare.... in viata mea... fie ea chiar si moartea... sa nu mai prind zorii... 

Rigoletto - opera de Giuseppe Verdi

Am fost ieri la opera.... eleganta, dar si oameni imbracati "modest", fara sclipici...

VIP-urile erau primite cu sampanie... cata aroganta la unii... chiar ma intrebam ca adesea, cei care epateaza nu au valori, nu au o inteligenta sclipitoare... dar au NOROC cu carul....

Am stat la balcon, unde pretul este mai mult decat decent - 10 lei (oricum am primit cadou aceasta minunata iesire). Nu mai fusesem de mult... de vreo 10 ani, cand am vazut Madame Butterfly.

RIGOLETTO, bufonul cocosat al regelui care isi insela nevasta cu sotiile locuitorilor din oras, isi iubeste ca lumina ochilor fiica, Gilda. In cele din urma, in urma unei razbunari, Gilda care prada mortii... 

Vocea Gildei este impresionanta... 

La fel costumele.... scena care se roteste... recuzitacu totul.... 

Celebrul fragment "la dona-i mobile".... "femeie are o fire usoara.... ca un fulg in zbor"....mi-a placut....si imi va placea intotdeauna...

A fost o seara minunata, de neuitat, de memorat pentru o viata!

Fericire lăuntrică, fără motiv

Cel care mă așteaptă - editura Polirom

O carte care mi-a dat putere... mi-a arătat cât de important e să lupți pentru viață... cât de egoiști și fricoși sunt bărbații... ce important e să fii sprijinită în ceea ce faci de către omul de lângă tine ... ce valoare are prietenia adevărată... ce importanță de neegalat are lectura și cultura în formarea unui copil... ce important este să ai un gram de noroc... o soartă care să își surâdă... ce înseamnă să nu te prețuiești ca om, dar mai ales ca femeie... :)

O carte a cărei acțiune se petrece în Teheran... cu război și mentalități învechite... 

Voi adăuga curând și citate... :)