Desi m-ai mintit... atat de profund cum nu am crezut ca pot fi vreodata mintita, te iert. De fapt, nici nu pot sa ma razbun pe tine. E straniu ce mi se intampla! E ca si cum as fi un personaj dintr-o carte si stiu ca ii pot schimba finalul. Nu pot sa cred ca s-a intamplat ce s-a intamplat!
Iubirea din sufletul meu iti apartine! Striga cat o tin baierele ca esti un om bun, dar din lasitate, din egoism ai procedat astfel! De fapt, voiai sa iti asiguri iubirea pentru o viata! Mi-ai folosit energia, zambetul, optimismul. Ei si ce!? Poate intr-o zi vei realiza ca toate cate am facut - bune si mai putine bune (de fapt a fost un adevar spus pe un ton dur, rastit) - au fost pentru binele tau, pentru a te maturiza, pentru a te desprinde de mami, pentru a trai fiecare clipa, pentru a fi un barbat curajos, un erou, un iubit minunat, un sot... poate si un tata al unui baietel vesel si curajos, care sa iubeasca avioanele.
Nu voi putea intelege de ce s-a intamplat astfel!
Esti primul om care ma uraste... care a mintit cu o asemenea intensitate... care este iertat pentru toate, care este iubit pentru tot ce a fost: bun si rau! M-au maturizat toate aceste evenimente...
Iti doresc tot binele din lume!
Iti doresc sa te vindeci de pesimismul cronic!
Iti doresc sa iti indeplinesti visele... si intr-o zi sa ma cauti... sa ma ierti... sa fii fericit si implinit!
