Zilele trecute, am vazut la o emisiune pe Discovery, povestea unui om credincios. Mergea regulat la biserica, sarea in ajutorul enoriasilor, toti il apreciau si aveau o parere foarte buna despre el. In vizite, vorbea evlavios si parea painea lui Dumnezeu. A ajutat o familie sa se mute in Canada. Era vis al acestora. Femeia nu se acomodeaza cu clima de acolo, si se intoarce in statul american. Omul, credincios din cale afara, il omoara pe barbatul ramas in Canada si-i preia identitatea.
Am fost cutremurata.
La o zi doua dupa aceasta emisiune, mi se intampla sa realizez ca am intalnit persoane care il ridica in slavi pe Dumnezeu, dar de fapt sunt rele, dusmanoase, invidioase in adancul sufletelor lor. Am primit avertismente de genul: "Asa sa iti ajute D-zeu! D-zeu nu doarme. Am sa dau acatiste!" Am ramas dezamagita, speriata (de mahalagismul in sine) si profund dezgustata. Stiu ca Dumnezeu este pretutindeni. Stiu ca vede ce fac, aude ce spun si stie foarte bine ce gandesc. Stiu ca daruieste fiecaruia dupa fapte. Dar nu l-am folosit niciodata pe D-zeu in actele mele de aparare sau prin care am incercat sa-mi fac dreptate. De cele mai multe ori, chiar am intors spatele si am plecat, si fiecare a platit pentru ce a facut... dupa masura vorbelor si faptelor sale.
Urat... Cred ca si Dumnezeu e trist cand vede si aude astfel de lucruri. Dar el e obisnuit -sunt convinsa de asta - cu astfel de circuri si spectacole.
Iarta-ne Doamne.
