Alegeri

Prietenii ţi-i poţi alege. Părinţii nu.

Am scăpat de o corvoadă. Am părinţi buni.

Pe tata, l-am pierdut pe undeva pe drum. Poate îl voi regăsi într-o zi de mai. Sau poate mă va căuta să-şi ridice blestemul spus tare şi răspicat acum... vreo doi ani.

De fapt, am doar o mamă specială, care mă motivează -într-un mod cam dur - să fac lucruri frumoase. O mamă care m-a învăţat să dăruiesc necondiţionat, să fiu corectă, să nu judec oamenii, etc.

Cu toate astea... de fiecare dată vreau "altceva" de la ea. Nu ştiu... aş vrea să fie deschisă la modern, să accepte noutăţile şi că lumea e rea... şi după interes.

Mă întreb, dacă aş fi avut şansa să-mi aleg părinţii, aş fi făcut o alegerea mai bună? Sunt convinsă că nu.

Întotdeauna fac alegeri proaste. Nu ştiu să aleg oameni. Am atâta încredere în ei, am nişte principii de alegere atât de primitive. Vreau să fie buni... cred că dacă au citit biblioteci sunt deschişi şi înţelepţi... vreau să fie veseli şi sinceri.

Oamenii nu mai sunt aşa... sunt după interes... distanţi... obsedaţi de un ceva anume...

Bine că am primit părinţi normali... care m-au crescut frumos (părerea mea)... deşi cam învechit.

Cine ştie ce alegeam dacă era pe alese.

Amar, dulce şi picant

Da... şi dacă adaug şi sărat am enumerat cele patru gusturi fundamentale. Dar nu vreau să predau o lecţie de biologie, aşa că nu vă panicaţi.

Amarul mi se trage de la munca desfăşurată... de la faptul că, dacă eşti bun şi dispus să te implici în tot ce ţi se cere, la un moment dat, eşti luat de fraier. Nici nu ştiu cum să mă exprim. Toată lumea vrea să îţi fie şef. Aşa, măcar pentru o zi. Îl ştiţi pe tăuraşul Ferndinand? Ei bine, aşa sunt eu: romantică, visătoare, foarte deschisă şi serviabilă cu cei din jur. Asta, până mă rănesc sau mă calcă în picioare. Atunci, văd roşu în faţa ochilor, dau cu copita n pământ şi pornesc la atac. Hmmm... e un atac verbal, în care doar mă apăr... nu jignesc pe nimeni (sau poate fac şi asta uneori, dar fără să vreau).

Apoi, a urmat dulcele. O seară frumoasă, într-un loc de poveste, o gradină de smochini, cu mese de răchită, băncuţe de lemn, în compania colegilor, ba chiar îi pot numi prieteni, de la cursul de scriere creativă. Locul se numeşte La Metoc. Mergeţi, nu veţi regreta. Vă veţi încărca bateriile. Beţi unul din cele peste 100 de sortimente de ceai. Dacă aveţi şi o companie veselă, optimistă, care are ce să vă povestească pentru a vă alunga gândurile rele, tristeţea, ba chiar şi oboseala, nu pot spune decât că veţi petrece o seară de neuitat.

Picantul... a constat în gustarea de ghimbir... a fost un dulce-picant (măcar încercaţi), un moment pentru a-mi pune o dorinţă. Pentru această perioadă am o dorinţă arzătoare, pe care mulţi din oamenii dragi o cunosc... şi pe care îi rog să-mi ţină pumnii sa mi se îndeplinească.

Sarea e cea mai importantă din poveste... aşa că, vă iubesc dragii mei, ca sarea în bucate.

Mulţumesc pentru seara de basm... cu ploaie aducătoare de noroc.