luni, septembrie 6

printre lacrimi

viaţa asta e aşa crudă... uneori obosesc să mă lupt cu ea. şi eu sunt o căpoasă şi vreau să fiu corectă!
azi, am fost nedreptăţită... cu zâmbetul pe buze în faţa tuturor (şi nu erau puţini), care mă priveau cu milă (?) sau cu părere de rău, am ajuns acasă şi mi-am vărsat oful şi durerea în pernă...

oare de ce obţin totul doar prin muncă? de ce nu primesc şi eu ceva gratis.? aşa... o moştenire. ..sau un bărbat bogat (aici glumesc; nu îmi doresc aşa ceva; m-aş simţi sclavă).

am nevoie de dragoste!... şi sper ca în weekend-ul acesta să ne plimbăm cu bicicletele prin parc.

adesea e atât de bine să te mulţumeşti cu puţin... să stai acolo în conul de confort... să nu-ţi demonstrezi că vrei mai mult.
dorinţa îţi aduce suferinţă... ca şi inteligenţa... era şi o vorbă: "fericiţi cei săraci cu duhul!"
cred că voi spune piua vieţii o perioadă... se pare că o deranjez prea mult cu "mofturile" mele de autodepăşire... o aud cum îmi spune, transpirată, ştergându-şi sudoarea cu o palmă tremurândă: "dar mai stai dracului şi tu o clipă. numără frunze sau taie-le pentru câinii vagabonzi. intră în hibernare. m-ai epuizat. îmi vine să-mi iau câmpii şi văile şi dealurile şi să nu te mai văd."

mă aşez cuminte şi dorm... parcă nici n-aş mai scrie o vreme, dar îmi face bine...