Bagajul este gata de la inceputul lunii. Dar tot simt nevoia sa il verific, sa il rearanjez. Oameni cu suflet mare s-au oferit sa ma ajute neconditionat, fie ca bone temporare, fie cu transportul. Am decis sa las mandria la o parte, sa accept si sa multumesc. Este atat de frumos si emotionant! Rudele mele nu prea pot face asta. Asa este viata! Trist, dar adevarat! M-am obisnuit si nu mai pun la suflet! In momentul in care ma suna rudele stiu ca au nevoie de ceva, nicidecum sa ma intrebe de sanatate, daca sunt bine, daca am nevoie de ceva. :))
E straniu! Ma simt tot mai obosita, desi dorm foarte mult. Sper ca bebelusii sa ma reseteze pe chef de viata si de distractie.
Incerc sa finalizez o parte din proiectele, dorintele, gandurile pe care le am pentru a bucura oameni dragi!
Degetele imi sun umflate si ma dor. Bebelusii se joaca de zor in burtica! Sunt FERICITA si IMPLINITA! Ma bucur pentru toate realizarile mele... dar aceasta este cea mai draga si pe termen lung. Sa imi cresc, sa imi educ, sa imi iubesc copiii, fetita si baietel.
Voi scrie un acatist pentru toti cei dragi din viata mea. Fie ca Dumnezeu sa le asculte rugile si sa ii determine sa ajute, sa iubeasca, NECONDITIONAT!
Va doresc SANATATE, BUCURII, IMPLINIRI, ZAMBETE SI UN SUFLET LUMINOS!
