Love story

Te iert

Desi m-ai mintit... atat de profund cum nu am crezut ca pot fi vreodata mintita, te iert. De fapt, nici nu pot sa ma razbun pe tine. E straniu ce mi se intampla! E ca si cum as fi un personaj dintr-o carte si stiu ca ii pot schimba finalul. Nu pot sa cred ca s-a intamplat ce s-a intamplat! 

Iubirea din sufletul meu iti apartine! Striga cat o tin baierele ca esti un om bun, dar din lasitate, din egoism ai procedat astfel! De fapt, voiai sa iti asiguri iubirea pentru o viata! Mi-ai folosit energia, zambetul, optimismul. Ei si ce!? Poate intr-o zi vei realiza ca toate cate am facut - bune si mai putine bune (de fapt a fost un adevar spus pe un ton dur, rastit) - au fost pentru binele tau, pentru a te maturiza, pentru a te desprinde de mami, pentru a trai fiecare clipa, pentru a fi un barbat curajos, un erou, un iubit minunat, un sot... poate si un tata al unui baietel vesel si curajos, care sa iubeasca avioanele.

Nu voi putea intelege de ce s-a intamplat astfel! 

Esti primul om care ma uraste... care a mintit cu o asemenea intensitate... care este iertat pentru toate, care este iubit pentru tot ce a fost: bun si rau! M-au maturizat toate aceste evenimente... 

Iti doresc tot binele din lume!

Iti doresc sa te vindeci de pesimismul cronic!

Iti doresc sa iti indeplinesti visele... si intr-o zi sa ma cauti... sa ma ierti... sa fii fericit si implinit!

Casatoria... :)

Căsătoreşte-te cu cineva care îţi laşă ultima bucăţica din prăjitură , deşi i-ai spus că nu vrei. Căsătoreşte-te cu cineva care râde în acelaşi timp cu tine lalucrurile penibile pe care le faci. Cu cineva care îţi sărută nasul într-o zi friguroasă,cineva cu care să te uiţi la filmele Disney împreună, cineva care e mândru că câştigi 50 lei sau 5000 de lei pe săptămână. Cineva căruia să-i spui totul. Absolut tot ! Căsătoreşte-te cu cineva căruia nu îi e frică sau ruşine să te ia de mână într-o mulţime în centrul oraşului , cu cineva care te lasă să decorezi prăjitura cu tot felul de prostii, cu cineva care ar petrece zile întregi la rând cu tine în pat fără să se simtă prost sau plictisit, cu cineva care te stecoară în pătura lui,lângă el,iarna,atunci când e frig. Să te căsătoreşti cu cineva care îţi acceptă fobiile şi fricile şi care le înţelege. Care te face să simţi fluturaşi de fiecare dată când auzi cheia lui la uşă. O persoană căreia nu trebuie să-ţi deschizi picioarele ca să o faci să te iubească şi care te acceptă pe tine,cu totul, în fiecare zi , chiar dacă nu eşti cea mai frumoasă persoană şi nici cea mai bună. Căsătoreşte-te cu cineva care nu te judecă atunci când mănânci mai mult decât trebuie,care nu vrea să-ţi verifice telefonul pentru că are încredere,care aşteaptă cu tine până îţi vine trenul,care înţelege că uneori ai nevoie să fii singură. Să te căsătoreşti cu cineva care se înţelege bine cu ai tăi şi nu se enervează atunci când vrei să mergeţi la evenimente din familie. Cu cineva care te calmează atunci când eşti nervoasă,şi niciodată nu-ţi spune „sunt doar nişte prostii de-ale tale”. Căsătoreşte-te cu cineva care te face să fi o persoană mai bună,care te face să râzi,să te căsătoreşti cu persoana pe care o iubeşti ! Cu sufletul tău pereche, cu iubirea ta, cu cel mai bun prieten.

Durere de neimplinire... si de abandon...

Traiesc alunecand prin viata fara rost... fara niciun sens... 

Nu ma mai regasesc... nu ma mai recunosc... simt ca sunt nimic pentru fiecare om din viata mea, indiferent de ce fac, de ce simt, de ce si cat daruiesc....

Imi doresc sa dispar ca o frunza purtata de vant... cat mai repede... de pe acest Pamant... 

Dupa ani de zile... nimic nu se schimba in viata mea... nu stiu daca sa am regrete sau nu... oare era mai bine? Oare era mai rau? 

Oamenii maturi traiesc unul alaturi de celalalt dupa numai cateva saptamani de cand se cunosc... La mine dureaza ani... si nimic... totul se intampla dupa ceas... vin la fix... plec dupa cateva ore... deplorabil... rusinos... pana cand? Doamne, omoara-ma!

Sunt la limita puterilor... am obosit sa ma fiu cu ochii pe ceas intr-o relatie sentimentala... la varsta mea....

Sunt sub presiunea timpului, a tristetii si mai ales a neimplinirii ca femeie... ma simt ca un fum ce se dizolva fara a ramane macar mirosul... 

Imi doresc sa plec... sa dispar... sa zbor... sa locuiesc in alte zari... sa am periuta mea de dinti si acolo, hainele mele si sapun... sa primesc imbratisari... sa fiu tratata ca FEMEIE...

Imi doresc sa scap de frustrarea ca numai eu ma intorc acasa dupa cateva ore de iubire... ca si cum as fi blestemata... oare de ce nu sunt apreciata? 

Imi doresc sa am parte de o schimbare.... in viata mea... fie ea chiar si moartea... sa nu mai prind zorii... 

Un miracol, asta-mi doresc de Ziua Mamei

De DRAGOBETE cu dragoste - de Claudia Groza

Dacă doriți... scrieți-mi pe adresa claudia_groza@yahoo.com... și povestea pentru cel/cea drag/ dragă va fi gata!

POVESTE CU DRAGOSTE PENTRU CELEBRAREA IUBIRII

„Dragostea este un privilegiu de care este păcat să nu înveți să te bucuri. Este un miracol ce ți se dezvăluie în fiecare dimineață, în lumina soarelui de amiază, în frunzele copacilor, în cântecul păsărilor, în primul gând cu care te trezești, în fiecare șoaptă de dinainte de somn. Dragostea este templul sacru în care renaști. Dragostea este o stare de grație pe care unii din noi nu știm să o primim în existența noastră, nu știm să trăim așa cum se cuvine … Dar putem învăța.”

Anca și Mihai și-au găsit drumul pe care să îl parcurgă împreună acum 8 ani… pe malul Dunării, în Brăila, iar pe 15 februarie 2014 își vor jura dragoste eternă în fața lui Dumnezeu.

Muntele... îi atrăgea pe cărările sale cu emoție și voie bună. Fiecare potecă le devenea  amintire pentru anii ce vor urma. Brazii le ascultau poveștile de iubire și tresăreau de emoție, aplecându-și crengile și oferindu-le conuri pentru a le fi talismane. Anca și Mihai se bucurau de fiecare clipă petrecută împreună, asemenea unor copii care primesc jucării interesante.

          Când vara toridă îi toropea, cei doi oameni care se găsiseră după multe căutări, speranțe și așteptări, porneau spre mare, precum niște marinari iscusiți, dornici să înfunte valurile sau asemenea unor pescari obișnuiți cu mirosul de alge și pește. Valurile le mângâiau pielea și le atingea sufletele. Nisipul  le primea trupurile întinse la soare și le urmărea pașii amprentați adânc, până când marea îi ștergea veselă.

Bucuria de a fi alături la bine și la greu îi apropia și mai mult pe cei doi oameni  frumoși, gospodari și optimiști. Dragostea îi îmbrățișa și le zâmbea celor doi în fiecare zi, în fiecare clipă. Nu conta ce făceau, important era să fie unul alături de celălalt, să se susțină, să fie fericiți de reușitele lor, să se încurajeze reciproc.

Acum șapte ani, Dumnezeu le-a oferit o minune! Un băiețel frumos, cu pielea albă și miros de vanilie, cu ochi mari, luminoși, cu buze  plăcut conturate și un zâmbet senin. Viața Ancăi și a lui Mihai s-a îmbogățit cu o comoară: Mihai Alexandru. Zilele le deveniseră vii, cu noutăți de descoperit, cu liniște și armonie. Fiul lor le aduse curcubeul în casă și în suflete! Erau împliniți!

Cînd seara coboară, grijile sunt alungate de îngeri, iar Anca și Mihai dansează tango... dansul iubirii pasionale, pe care viața le-a oferit-o din plin. Muzica le îndrumă pașii... privirile își declară iubirea... buzele o confirmă.

Fiecare adiere de vânt le șoptește cât de minunați sunt împreună! Fiecare aromă îi îndeamnă să își guste clipă de clipă dragostea! Fiecare rază de soare le amintește că după  ploaie apare întotdeauna curcubeul... pe care Anca și Mihai pășesc cu mulțumire și recunoștință de fiecare dată!

Nu uitați: „O viață fără iubire este ca un an fără primăvară!”

„Doamne, transformă-mă într-un instrument al păcii tale. Acolo unde există ură, lasă-mă să semăn dragoste. Acolo unde există durere, lasă-mă să ofer iertare. Acolo unde există dubiu, lasă-mă să pun credință. Acolo unde există disperare, lasă-mă să vin cu speranță. Acolo unde există întuneric, lasă-mă să fac lumină. Și acolo unde există tristețe, lasă-mă să aduc bucurie….” acesta a fost mesajul de dragoste oferit de Anca soțului său, Mihai.

Dragobetele sărută fetele

Pornesc în căutarea iubirii... senine... voioase... calde... blânde... cu ochi albaștri... și degete fine... cu optimism și încredere în valize... cu poftă de plăcintă de dovleac și ciorbă de mere... cu drag de mine și zâmbetul meu... și copilăria din genele mele firave...

Iubiri și alegeri

Dragoste...

Noapte bună, dragoste.... pe oriunde ești! Poate într-o zi sau într-o noapte... într-un tren sau avion... mă vei întâlni și pe mine. Da, recunosc, nu mai cred în tine... de fapt, nu cred că exiști... dacă nu te-am cunoscut niciodată... ce vrei să fac!? Unii oamenii te folosesc în cuvinte atât de des... fără să știe de fapt cine ești, cum arăți... dar te preamăresc... te urcă în slăvi și te poartă în toate buzunarele lor. Da.. da... ai auzit bine, domnule Dragoste! Oamenii aceștia au sufletele atât de prăfuite și goale... și uscate... că nu au cum să te poarte în inimile lor... sunt acei oameni care sar dintr-o relație în alta... folosesc aceleași cuvinte suave și atât de dulci încât ți se face greață instantaneu. Cu toate astea, se pare că ție îți plac astfel de persoane!

Cine să te mai înțeleagă, Dragoste nebună... și atât de ciudată și indecisă! Nici tu nu știi cine ești de fapt... unde locuiești... ce îți place!

Pentru mine... dragostea este atunci când mă placi ciufulită... și mofturoasă.... și copilăroasă... când joci șotronul cu mine...sau badminton... sau citim aceeași carte și îmi subliniezi citatele preferate. Dragoste.. hai să cîntăm împreună... „să cântăm...amândoi... să cântăm, chitara mea....”

Dragoste....să nu superi că nu te fotografiez și nu te expun pe pagina de facebook... dar eu chiar te iubesc... și te ador... și te admir... și îmi place să trăiesc în compania ta.... fără a primi like-uri de la prieteni...și necunoscuți.... disperați după can-can-uri. 

Eu vreau să mâmcăm împreună... și să spălăm vase... și să citim... să dansăm... să stau pe burta ta și să vizionez un film... la CINEMAX!

Da, DRAGOSTE, TE IUBESC! ÎNGERII SĂ TE ÎMBRĂȚIȘEZE ȘI SĂ TE AJUTE SĂ ÎȚI ÎMPLINȘETI VISURILE ȘI DORINȚELE... CHIAR DACĂ TE TEMI DE MINE... 

Somn bun, DRAGOSTE! Oriunde ai fi... oricine ai fi... oricând vei sosi!

Cât de mult îmi doresc!!!

MULȚUMESC

MULȚUMESC Ș. PENTRU TOATE AMINTIRILE PE CARE LE-AM ADUNAT ÎMPREUNĂ... 

MULȚUMESC  Ș. PENTRU CĂ AM ÎNVĂȚAT CE ÎNSEAMNĂ TOLERANȚA, RĂBDAREA, ARMONIA, CINEMATOGRAFIA!

MULȚUMESC Ș. PENTRU  TOATE LOCURILE VIZITATE! (SPER LA CÂT MAI MULTE!)

IUBIRE NECONDIȚIONATĂ

DRAGOSTEA ADEVARATA - Iubeste-ti partenerul neconditionat. 

INCREDEREA – Trebuie sa aveti incredere unul in celalalt. In caz contrar, vor interveni certurile care sunt cei mai mari dusmani ai unei relatii fericite. FIDELITATEA – Trebuie sa fii fidela persoanei iubite chiar daca vizual se poate intampla sa fii atrasa si de o alta persoana. 

ANGAJAMENTUL– Angajamentul va lua sub umbrela sa relatia voastra si o va suda. Daca ti-ai asumat un angajament fata de celalalt cum ca el este cel pe care il iubesti, poti lupta impotriva oricari tentatii care va aparea pe parcurs. 

RABDAREA SI PERSEVERENTA– Trebuie sa dai dovada de rabdare in fiecare imprejurare a vietii prin care ai putea sa treci alaturi de partener.

IERTAREA – Invata sa va iertati unul pe celalalt atunci cand unul dintre voi comite o greseala. Atunci cand esti iertat, bunavointa isi face intotdeauna loc.

SCUZELE - Invata sa spui “imi pare rau”. Uneori, “imi pare rau” este un cuvant greu de spus, dar este extrem de important intr-o relatie. 

LOIALITATEA - A fi loial inseamna a avea intotdeauna o recompensa. Inseamna ca inima ta este doar pentru cel iubit.

APRECIEREA - Aprecierea este gratuita. Trebuie sa iti apreciezi partenerul pentru fiecare realizare a sa. Acest lucru il va face sa se straduiasca mai mult, atat pentru tine, cat si pentru a avea si alte realizari. 

DUMNEZEU ca fundament al vostru - Mai presus de toate, include-l pe Dumnezeu in fiecare aspect al relatiei voastre. Relatia va fi mai puternica daca este intemeiata cu Dumnezeu.

Povestea noastră... peste ani

Se dezmorțește ușor din strânsoarea iubitului său soț.

- Bună dimineața, cer senin! (soțul ei avea cei mai albaștri ochi văzuți vreodată... senini, clari... luminoși)

Luana își sărută soțul pe obraz, iar el o ciupi tradițional... 

- Îi duc eu pe copii azi la școală, respectiv la grădi. Răsfață-te!

- Muuuulțuuumesc! Azi nu am cursuri la universitate și aș vrea să hoinăresc puțin prin oraș cu prietenele. Poate mă văd chiar cu sora ta. 

Nu au terminat de discutat, și camera le-a fost invadată de cei doi copii veseli și iubăreți. 

Anastasia are ochii și părul lui Vlad, pe când Toma, este bucățică din Luana. Sunt atât de frumoși, jucăuși, adorabili!

- Vă iubim! Vă iubim! scandau micuții. 

- Gata! Hai să ne pregătim de școală și de grădi. Astăzi, vă însoțește tati.

- Tati, ne lași să ascultăm muzică? Te rugăăăăăm!

- Ce îmi dați în schimb? Nimic nu este gratis! 

- Iubire... masaj... încredere... și... te lăsăm să câștigi la Scrabble.

- S-a făcut! spuse Vlad, făcându-i soției cu ochiul.

După ce au plecat, casa arăta ca după război. Toate aruncate care încotro.

Luana și-a strâns părul, a deschis fereastra și a început să facă ordine. Asculta muzică și era împlinită. După mulți ani de rugăciuni și speranță, Dumnezeu se îndurase de ea, îl luminase pe Vlad care o ceruse în căsătorie. Nunta a fost restrânsă, așa cum își doriseră mereu. Slujba foarte frumoasă desfășurată la o bisericuță de lemn, apoi au petrecut la munte... un weekend. 

Cei doi copii, veniți la diferență de un an și jumătate le luminaseră viețile! Toată lumea era în culmea fericirii! Cerasela, sora lui Vlad, avea și ea o fetiță, Flavia. Sora Luanei, avea un băiețel. Nu vreți să știți ce distracție era la final de săptămână când se întâlneau... 

Telefonul o opri pe Luana din dereticat.

- Te iubesc! I-am  lăsat pe năzdrăvani și voiam să îți spun că merg să duc pliantele pentru activitățile din weekend. 

- Bine, frumosul meu! Succes! Pe curând!

Vlad reușise să își învingă temerile, și începuse cu pași mici, dar bine calculați (specific lui), o afacere de familie.... Cerasela îl ajuta la contabilitate, iar activitățile erau desfășurate cu ajutorul soției lui, care își împlinise visul de a deveni lector universitar și o scriitoare de literatură pentru copii, cu succes internațional. 

Luanei îi plăceau foarte mult duminicile, când mergeau toți patru la biserică.... dar și serile, când se așeza în genunchi lângă copiii ei dragi și se rugau împreună. 

Ajungea cu sufletul la gură acasă... aerisea... făcea aranjamente florale... pregătea masa cu multă bucurie și plăcere! Le oferea surprize, zâmbete, îmbrățișări celoor dragi! Nimic nu i se părea imposibil acum când, reușise să aibă ce și-a dorit mereu: O FAMILIE MARE!!!! UN SOȚ PE CARE L-A DORIT DE ANI BUNI... DOI COPII SĂNĂTOȘI... NEPOȚI DE LA SORĂ ȘI DE LA CUMNATĂ... O SOACRĂ ÎNȚELEGĂTOARE... O MAMĂ ÎN SFÂRȘIT FERICITĂ ȘI LINIȘTITĂ!

Era atât de frumos când mansarda casei duduia de veselie... fericire... înțelegere! 

Scrisoarea lui Charlie Chaplin pentru fiica sa

http://blogpost.timpul.md/2013/08/08/scrisoarea-lui-charlie-chaplin-pentru-fiica-sa/

Charlie Chaplin, tata a 12 copii, in 1965, fiind la venerabila varsta de 76 de ani, a scris o scrisoare fiicei sale de 21 de ani, Geraldine, care incerca sa-si faca o cariera in lumea dansului, in orasul Paris. Scrisoarea este emotionanta, foarte personala, dar in acelasi timp i se potriveste fiecaruia din noi.

Este un exemplu de dragoste paterna si grija, de tristete si bucurie, mandrie si ingrijorare, intelepciune adunata de-a lungul anilor si copilarie, care s-a pastrat in el. “Niciodata nu am fost un inger”, scria geniul cinematografiei, “dar intotdeauna m-am staruit sa fiu un om in adevaratul sens al cuvantului. Incearca si tu”.

Cititi aceasta scrisoare si ganditi-va la ce v-au invatat parintii si ce ati vrea sa va invatati copiii.

Fetita mea!

Acum este noapte. Noaptea de Craciun. Toti soldatii inarmati din mica mea cetate au adormit. Fratele tau si sora ta dorm. Chiar si mama ta doarme. Aproape ca nu am trezit puisorii adormiti, cand m-am pornit in camera asta semi luminata. Cat esti de departe de mine! Si sa orbesc daca nu vad imaginea ta in fata ochilor mei tot timpul. Portretul tau sta aici pe masa si aici, in inima mea. Dar unde esti tu? Acolo, in Parisul de poveste, dansezi pe mareata scena teatrala de pe Champs-Élysées. Stiu asta prea bine si totusi mi se pare ca aud pasii tai in linistea noptii, vad ochii tai, care stralucesc ca stelele pe cerul de iarna.

Aud cum interpretezi in spectacolul de Craciun rolul frumoasei persiene inrobita de hanul tatar. Fii o frumoasa si danseaza! Fii o stea si straluceste! Dar daca extazul si multumirile publicului te vor imbata, daca mireasma florilor te vor ameti, aseaza-te in colt si citeste scrisoarea mea, asculta-ti glasul inimii. Sunt tatal tau, Geraldine! Eu, Charlie, Charlie Chaplin! Stii tu, oare cate nopti am stat langa patul tau cand erai mica si iti povesteam basme despre frumoasa adormita, despre dragonul care nu doarme niciodata? Si cand somnul imi biruia ochii batrani radeam de el si ii ziceam: “Pleaca! Somnul meu e tesut din visurile fiicei mele!”

Ti-am vazut visurile, Geraldine, ti-am vazut viitorul, ziua ta de azi. Am vazut o fata dansand pe scena, o zana alunecand pe cer. Auzeam cum  vorbea publicul: “Vedeti fata aceasta? Este fiica unui bufon batran. Mai tineti minte? Il chema Charlie.” Da, eu sunt Charlie! Sunt acel bufon batran! Astazi este randul tau. Danseaza! Eu am dansat in pantaloni rupti, largi, dar tu dansezi in costum de matase de printesa. Aceste dansuri si furtuna de aplauze te vor inalta la cer. Zboara! Zboara acolo! Dar coboara si pe pamant! Trebuie sa vezi viata oamenilor, viata dansatorilor de pe strada, care danseaza tremurand de frig si de foame. Eu am fost ca ei, Geraldine. In acele nopti magice cand tu adormeai leganata de povestile mele, eu stateam treaz.

Ma uitam la fata ta, ascultam bataile inimii tale si ma intrebam: “Charlie, oare acest pisicut intr-o zi te va recunoaste?” Nu mai stii, Geraldine. Multe povesti ti-am spus in acele nopti indepartate, dar poveste mea – niciodata. Dar ea este interesanta. Este despre bufonul flamand, care canta si dansa in cartierele sarace ale Londrei si pe urma strangea pentru binefaceri. Iata-o, povestea mea! Am cunoscut si foamea si ce inseamna sa nu ai un acoperis deasupra capului. Mai mult decat atat, am simtit durerea umilitoare a mascariciului hoinar, in pieptul caruia se framanta un ocean de mandrie; si aceasta mandrie era ranita dureros de monedele aruncate. Si totusi sunt viu, asa ca sa lasam asta.

Mai bine sa vorbim despre tine. Dupa numele tau – Geraldine – urmeaza familia mea – Chaplin. Cu aceasta familie, mai bine de 40 de ani am amuzat oamenii. Dar eu am plans mai mult decat au ras ei. Geraldine, in lumea in care traiesti, exista nu numai dansuri si muzica! La miezul noptii, cand iesi din sala imensa, poti sa uiti de admiratorii bogati, dar nu uita sa intrebi de soferul taxiului, care te va duce acasa, de sotia sa. Si daca este insarcinata si nu au bani de scutece pentru viitorul copil, pune-i niste bani in buzunar. Am dat ordin la banca sa-ti plateasca aceste cheltuieli. Dar celorlalti plateste-le exact cat le datorezi. Din cand in cand mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos si cunoaste orasul.

Priveste mai atent la oameni! Uita-te la vaduve si copii orfani. Macar o data pe zi vorbeste-ti asa: “Sunt la fel ca ei”. Da, esti una cu ei, fetita mea! Mai mult decat atat. Arta, inainte sa dea aripi omului, ca el sa zboare in sus, ii rupe picioarele. Si daca va veni ziua cand te vei simti mai presus decat publicul, paraseste scena imediat. Cu primul taxi mergi prin periferiile Parisului. Il stiu foarte bine! Acolo vei vedea multe dansatoare ca tine, poate chiar mai frumoase, mai gratioase, cu mai multa mandrie. Acolo nu va fi nici urma de reflectoarele orbitoare ale teatrului tau. Reflector pentru dansele este luna.

Uita-te bine! Nu danseaza ele mai bine decat tine? Recunoaste, fetita mea! Intotdeauna se va gasi acela care danseaza, joaca mai bine decat tine! Si tine minte: in familia lui Charlie nu a fost nici unul care sa fi certat soferul de taxi sau sa rada de saracii care locuiesc pe malurile Senei. Eu voi muri, iar tu vei trai. Vreau ca tu niciodata sa nu stii ce e aceea saracie. Cu aceasta scrisoare iti trimit o carte de cecuri, pentru ca tu sa poti cheltui cat iti doresti. Dar cand vei cheltui doi franci sa nu uiti ca al treilea nu e al tau. El trebuie sa ii apartina unui necunoscut care are nevoie de dansul. Iar tu vei gasi repede unul. Trebuie numai sa vrei sa-i vezi pe acesti saraci necunoscuti si ii vei intalni oriunde. Vorbesc cu tine despre bani, deoarece le-am cunoscut puterea demonica. Am petrecut foarte mult timp la circ si tot timpul imi faceam griji pentru echilibristi.

Si trebuie sa-ti spun ca oamenii cad cel mai des pe pamantul tare, mai des decat echilibristii de pe sarma. Poate la vreo petrecere selecta te va orbi stralucirea vreunui diamant. In acel moment el va deveni acea sarma periculoasa si caderea este inevitabila. Poate, intr-o buna zi, o sa te cucereasca chipul frumos al unui print. In acea zi vei deveni un echilibrist lipsit de experienta, iar acestia cad de fiecare data. Nu iti vinde inima pentru aur si bijuterii. Afla ca cel mai mare diamant este soarele. Din fericire el straluceste pentru toti. Cand va veni vremea si te vei indragosti, iubeste acea persoana din toata inima. I-am spus mamei tale sa-ti scrie despre asta. Ea intelege dragostea mai mult decat mine si e mai bine ca ea sa discute despre acest lucru cu tine. Munca iti este grea, stiu asta.

Corpul iti este acoperit de o bucata de matase. Pentru arta poti sa apari pe scena si dezbracat, dar sa te intorci de acolo trebuie nu numai sa fii imbracat, dar si mai curat. Sunt batran si poate, cuvintele mele suna amuzant. Dar, dupa mine, trupul tau dezgolit trebuie sa apartina numai celui care iti iubeste sufletul dezgolit. Nu este grav, daca parerea ta in aceasta privinta este veche de zece ani, adica apartine timpului trecut. Nu-ti fie frica, acesti zece ani nu te vor imbatrani. Dar oricum nu ar fi, vreau ca tu sa fii ultimul om care va deveni locuitor al insulei goilor. Stiu ca tatii si copiii duc o lupta vesnica. Lupta cu mine, cu gandurile mele, fetita mea! Nu iubesc copiii ascultatori. Si cum nu au cazut lacrimi din ochii mei pe aceasta scrisoare, vreau sa cred, ca aceasta noapte de Craciun este noaptea minunilor.

Imi doresc sa se intample o minune si tu sa intelegi cu adevarat ce am vrut sa-ti spun. Charlie a imbatranit, Geraldine. Mai devreme sau mai tarziu in loc de rochia alba de scena va trebui sa imbraci vesminte de doliu ca sa vii la mormantul meu. Acum nu vreau sa te intristez. Dar din vreme in vreme uita-te in oglinda – acolo vei vedea trasaturile mele. In venele tale curge sangele meu. Chiar si atunci cand sangele se va opri in vasele mele, vreau ca tu sa nu il uiti pe tatal tau. Nu am fost un inger, dar intotdeauna am incercat sa fiu om. Incearca si tu.

Tatal tau,

Charlie

La ce tanjesc... la un om drag, la o dragoste frumoasa si sincera si la copii

E tot ce imi doresc de la viata... sa iubesc... sa iubesc si sa construiesc o familie... sa transmit genetic dragostea din mine... iubesc meseria... iubesc elevii... iubesc povestile... imi iubesc mama si sora (chiar si pe tata, cu toate ca el s-a lepadat de noi)... imi iubesc verii... (desi ei nu fac la fel)... iubesc oamenii pe care i-am intalnit de-a lungul vietii (colegi, prieteni) de la care am invatat ceva (de la fiecare poti invata ceva)... insa... uneori simt  ca cel pe care il iubesc cel mai mult.. nu simte asta.. nu observa... nu vrea sa fim impreuna... si amana... si iar amana... si ma intreb cat trebuie sa mai iubesc... pana voi deveni sotie si mama, pana ce voi primi o astfel de scrisoare de la copilul meu... daruit de Dumnezeu...

O colega imi spunea ca, copiii isi aleg parintii...

Ma intreb frica de a nu fi un parinte bun ii pune pe barbati pe fuga? Dragostea pentru el nu va fi impratita cu pruncul... asta o declar sus si tare... :)

Zi cu bucurie. Am slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și în pomelnicul inimii mi-am adus aminte de chipuri dragi. Ca în fiecare an de Sfântul Ioan Botezătorul îmi sun mama, Ioana, să-i transmit gândul meu de bine. De fiecare dată amândoi ne aducem aminte, şi de ziua ei şi de ziua mea, de lucruri din trecut. Pornind de la lucruri simple, cum mi-a ales numele Bogdan (dăruit de Dumnezeu), apoi şiSebastian (că era un copil la maternitate Sebastian grăsunel şi i-a plăcut) şi de ce a uitat să-mi pună Petru sau Pavel pentru că sunt născut pe 29 iunie de prăznuirea lor. Apoi eu îi spun de noul meu nume, Hrisostom, de la Sfântul Ioan Hrisostom (Gură de Aur) şi cât de mult îl iubesc şi câte lucruri din copilărie ne leagă; am avut mame singure ce au ales  să-şi crească puiul, dăruind, dăruindu-se… La mama mea, mai târziu, s-a mai schimbat povestea de viață… Restul le știe Doamne mai bine. Râdem, suspinăm, visăm, ne bucurăm, povestim ce a mai gătit, ce am mai scris pe papirusul vieții, popasurile și hopurile, dacă am mâncat, dacă m-am îmbrăcat, dacă am răcit, vrute și nevrute. Așa e mama, grijulie! Pentru mama am rămas tot puiul ei şi aşa va fi mereu oricât de multe urme vom avea pe frunte sau viaţa ne va ninge părul. Cât timp ne trăiesc părinţii, noi suntem copii. Şi e firesc să fie aşa.

Mama e cea care mereu spune: „lasă că o să treacă şi mâine o să vezi că o să fie mai bine”! Mama e cea care încurajează, mama e cea care sărută orice rană, mama e cea priveşte înainte şi oferă o bucurie, un zâmbet cald și autentic, un cuvânt miezos, o mâncare bună, o mângâiere. Mama e cea care aduce lumină. Mama e minunată! Există câte o mamă pentru fiecare copil şi acea mamă i se potriveşte cel mai bine pentru că simte instinctiv lucrurile pe care i se întâmplă. Odată, demult am fost o singură fiinţă şi de aceea purtăm cu toţii o fărâmă din inima mamei. Mama nu îşi abandonează visele. Nu renunţă să facă ceva cu darurile ce le-a primit. Creşte, învaţă alături de puiul ei. Mereu, mereu. E un izvor nesecat.

De la mama ştiu o mulţime de lucruri: să nu uit să fiu om, să iubesc fără să aştept la schimb, să iert pentru liniştea mea, să ajut pe oricine, să mângâi fără greață orice rană a sufletului sau a trupului, să rabd valurile şi provocările vieţii pentru că după orice noapte vine şi zi, şi după orice ploaie apare soarele. Tot mama m-a învăţat să gătesc orice fel de mâncare, să spăl, să calc, să fac curat, să fiu gospodar şi independent, să nu depind de nimeni niciodată şi să nu aştept nimic din exterior. Să muncesc și să mă ridic singur, fără compromisuri. Decât să înting în unt și să mă uit în pământ, mai bine înting în sare și mă uit la soare! Ştiu ce înseamnă şi subţire şi gros, şi puţin şi mult, şi zâmbet şi lacrimă, încă de mic. Mama m-a învăţat că mulţumitor şi fericit nu mă face ceea ce am în pungă, ci ceea ce am în inimă şi să nu îmi fie frică de nimeni şi de nimic, decât de Doamne! Mi-a spus mereu că sunt puternic, deştept şi frumos: „Mami te iubeşte, viaţa este frumoasă, tu eşti iubire!” Nu am nevoie de ceva sau de cineva ca să iubesc. Iubirea este mereu în mine şi radiază ca un soare. Iubirea topeşte totul, iubirea vindecă, iubirea umple tot golul. Secretul este iubirea şi este în fiecare, doar că nu vrem să o vedem, să o atingem, să o simţim.

Când am început drumul şcolilor de teologie mama mi-a dăruit scris pe un suport în gravură un text testament: „De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.” (I Cor.13, 1-8) Așadar, de trei lucruri avem nevoie: întâi de dragoste, al doilea de dragoste, al treilea dragoste. Vai mie dacă nu iubesc!

Sunt multe de spus despre mama. Niciunul dintre noi nu ar putea epuiza toate cuvintele şi gândurile ce înveşmântează fiinţa cea mai dragă de pe pământ. Am mai scris cândva un material mamei, dar mereu simt ca ar mai fi ceva de zis. Cuvintele nu-mi mai ajung acum. Restul le va spune inima… La mulţi, buni şi frumoşi ani iubită mamă!

Nu pot încheia aceste gânduri de gratitudine către maica mea, icoana vieţii mele, decât cu un cuvânt de-al ei: „Bogdan, să fii vesel şi să râzi mult! Te iubeşte mult mama!”

Sărută-mi Doamne sufletul, aşa cum mama odinioară pupa buba, ca să nu mă mai doară!…

Hrisostom Filipescu

Iubirea si Dumnezeu

Cu toate ca eu nu mai cred... la cat m-am rugat sa ma casatoresc... sa traiesc alaturi de omul pe care il iubesc si sa impartim bune si rele... (recunosc, am sperat ca va sosi acea zi minunata, in care voi fi ceruta de sotie... nu ca fast, si tam tam si nebunie, dar din suflet, cu o dragoste curata) las cateva fragemente dintr-un interviu dat de un calugar.... despre Iubire si Dumnezeu:

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

 

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

 noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin

 

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

"Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie"

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

Pictandu-l pe Sfantul Pantelimon

 

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine...

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.


"Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii"

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

In "gradina" de la Oasa

 

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.
- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata...

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
"Fericirea se munceste in fiecare zi"