cartea ce mi-o doresc de valentine's day

valentine's day e o zi in care se celebreaza iubirea. de orice fel... iubirea de mama, de sora, de prieteni...

intial, imi doream o excursie la paris... dar, norocul nu sare atat d edeparte peghetusul acesta... hahaha.

imi doresc enorm de mult aceasta carte.... poate de ziua mea, daca nu acum, dragul meu Cupidon...:) mii demultumiri si imbratisari....:)

Stephen King - Misterul regelui. Despre scris

Premiera la TNB - imi doresc sa o vizionez

O nouă premieră TNB

Joi, 16 februarie 2012, ora 19.30, la Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional "I.L.Caragiale", va avea loc premiera oficială a spectacolului Băiatul din ultima bancă de Juan Mayorga (traducere din spaniolă de Luminiţa Voina-Răuţ), adusă în scenă de regizorul Theodor Cristian Popescu.

Piesa aparţine unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai momentului, dublu laureat al Premiului Naţional pentru Teatru în Spania natală, premii cărora li se adaugă numeroase alte distincţii importante. Autor incitant şi surprinzător, Juan Mayorga este profesor de dramaturgie şi filozofie la Real Escuela Superior de Arte Dramático din Madrid şi are o dublă specializare, în matematică şi filosofie (studii desăvârşite printr-un doctorat).

Să ne aşezăm undeva, într-unul din rândurile sălii Amfiteatru şi să-i privim, alături de consacraţii actori ai TNB, Mihai Călin, Diana Dumbravă, Brânduşa Mircea, Dan Tudor, pe mai tinerii lor colegi, Rareş Florin Stoica (în rolul băiatului!) şi Andrei Chiran, pentru a ne convinge cum şi de unde realitatea se vede mai clar, într-un spectacol ce aminteste de montajul cinematografic prin suprapunerea acţiunilor şi a timpilor naraţiunii. Modernitatea cadrului este completată armonios de creaţia scenografică - Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu şi de muzica lui Vlaicu Golcea.

viata mea intr-o zi de duminica 12 februarie

ceasul suna voios la 8.30. il opresc si adorm la loc. e asa cald si bine. afara nige. ma trezesc la 9.30. imi fac o cafea tare, mananc o banana, imi verific mailul - unde am primit un curs complet despre cum sa scriu o poveste (ma bucur; omul cat traieste invata; la inceput am fost tentata sa refuz acest curs, ca vezi tu Doamne eu am facut cursuri de scrieri - si tot nu scriu cum trebuie - dar, am ales ca nimic ce-mi ste darit nu trebuie refuzat). citesc ca a murit Whitney Houston. asta e viata. eu am decis sa iau totul - bun si rau - asa cum vine. toate au un rost. important este sa fiu eu impacata cu mine, sa fiu eu un om bun, sa evoluez spiritual si cultural.

se face tarziu, adica 11.30 si eu nu sunt imbracata de plecare. in 15 minute sunt gata. pornesc spre liceul unde s-a tinut olimpiada de biologie, pentru a corecta lucrarile. din cauza frigului, cobor mai departe cu o statie. ma lupt prin nameti si privesc stratul gros de gheata ce luceste sub zapada.

corectez. fac echipa cu o alta Claudia (imi amintesc cum un "profesor" la un curs ne-a spus ca a cunoscut multe femei cu numele Claudia - eram in clasa trei - si toate sunt gratioasa, elegante, vesele). o cunosteam din vedere. constat ca este un profesor deosebit. ma intreaba cum este sefa mea - care este de fapt sefa pe sector - deoarece are inspectie de grad cu dansa peste o saptamana.
- pare dura, dar este o femeie deosebita. curaj si multa bafta!
la orele 15 plec. era nevoie sa ajung in centru, sa scot niste bani, sa-mi fac abonament RATB. ies de la metrou, zgribulita, si ma trezesc cu o chestie rosie sub nas. era un microfon. intrebarea soseste repede de la o tipa blonda, tanara si draguta.
- ce v-a determinat sa iesiti din casa pe o asemenea vreme?
in niciun caz nevoia de distractie.... gandesc si zambesc.
- am mers sa corectez la olimpiada si merg sa scot bani de pe card.
- super asa... raspunde tanara. (o fi gandit ca am un super cont, nu doar amaratul meu salariu...)
imi fac incarcare vodafone. urc putin in libraria Diverta. oferte la DVd-uri in cinstea zilei indragostilor. carti... le rasfoiesc... le iubesc..le respir. suna telefonul. vorbesc cu Maria, care imi da o veste buna. faptul ca viata mea are o harta frumoasa, dar trebuie sa iert si sa ma rog (asta o fac, poate nu cu forta necesara, desi Dumnezeu ma aude; ca spun eu ca nu aude ce ma doare pe mine... asta e a 14-a parte), pentru a putea continua vie si in siguranta. nu ma pot abtine. cumpar trei carti.
imi fac abonament. privesc cerul gri, mohorat cum cerne prin sita deasa fulgi de diferite marimi. autobuzul soseste. gasesc loc. deschid o carte si citesc. si citesc. si citesc. ajung la destinatie. acasa e cald si binesi miroase a curat, a detergent.
din nou mail. cred ca as face mult mai multe daca as scapa de dependenta de internet, in special mail. sper ca voi reusi. ma voi organiza mai bine. IMI PROMIT!

mananc ceva si scriu acest post. apoi facebook. poze cu oameni care m-au folosit, m-au uitat ( si sufar, si gandesc urat despre ei... si apoi imi amintesc ca trebuie sa iert... si sa iau totul asa cum vine; femei care si-au gasit fericirea in bratele unor barbati minunati si nu mai au timp sa ma auda, sa ma vada, sa imi scrie; nu-i nimic; viata este superba si merita traita).

lupt cu mine si pentru visele mele. lupt sa ajung departe... dar numai acolo unde este nevoie de mine, unde pot fi de folos.

de maine incep un curs de scriere combinat cu teatru.... de-abia astept. e cam scump pentru salriul meu, insa am primit sansa de a plati in doua rate. Multumesc sortii, vietii, lui Dumnezeu.

Pentru concurs - Visul unei nopti de iarna - de Alina R.

Tarziu in noapte, sau foarte devreme dimineata inchid calculatorul si ma hotarasc sa adorm. Doar eu hotarasc asta, pentru ca somnul cred ca are treaba prin alte parti la ora respectiva.
Camera este invaluita in intuneric, stralucesc doar cateva beculete mici la tv, la dvd-player si la laptop. Desi afara este destula lumina, de la zapada cazuta din abundenta in ultimele zile, prin draperia de la geam nu patrunde mai nimic. Am mare noroc cu draperia respectiva. Fara ea nu m-as putea odihni, pentru ca nu pot dormi daca e lumina si cum eu ma culc de obicei catre dimineata as mai apuca probabil 1-2 ore de somn pe intuneric.
Desi ma ustura ochii de oboseala si-i tin strans inchisi, Mos Ene e plecat cu saniuta si nu are de gand sa ma viziteze.
Deschid ochii si reiau exercitiul din fiecare noapte/dimineata.
Fixex un punct de pe tavan doar de mine stiut si las gandurile sa ma invaluie. Daca incerc sa le alung uneori e mai rau, caci se intorc cu incapatanare si ma tin treaza ore in sir.
Ascult vantul. Sufla cu putere. Ma intreb daca si lui ii e frig. La cat de inversunat imi bate in geam, am impresia ca vrea neaparat sa intre sa se incalzeasca un pic. Umbrele copacilor danseaza haotic pe perete. Coregraful lor ar trebui sanctionat drastic.
Incep sa-mi imaginez un dans organizat. Tavanul mi s-a umplut de copaci. Cinci crengute la stanga, 5 crengute la dreapta. Ne rasucim, ne aplecam. Acum toata lumea crengutele sus.
Zambesc. De la atata invartit, zapada grea de pe ramuri aproape s-a scuturat. Au mai ramas din loc in loc mici ghemotoace albe. Parca a venit primavara si au inflorit.
Cred ca le place copacilor mei dansul acesta nou. Sunt voiosi si prind miscarile foarte repede. Vantul s-a mai domolit si ne dirijeaza cu atentie. A invatat si el pasii, o adiere la stanga, o adiere la dreapta si un vartej, o pala de vant in jos, una in sus.
E un dans vesel, dar mut. Cativa copaci se dau la o parte si fac loc unui izvoras ce susura clistalin melodia mea. Pe semne zapada de afara a inceput deja sa se topeasca. Paraiasul cel firav tine pasul cu noi involburandu-se de placere. Creste de fiecare data cand schimbam ritmul. E cat un lac si a acaparat aproape jumatate din tavan. Ne mai invartim de cateva ori si izvorul s-a labartat si a ajuns cat o mare. Mi-a speriat o multime de copaci. Cei care au mai ramas s-au refugiat pe o bucatica de nisip si danseaza in continuare. Marea mea albastra ne tine isonul. Canta si danseaza. Un val la stanga, un val la dreapta, ne rotim, o unda in fata, una in spate. Pe crestele talazurilor se formeaza o spuma alba si densa care se sparge si se imprastie pe tarm. Ma stropeste pe fata si simt briza ca-mi zburataceste parul. Seamana cu zapada. E chiar zapada. Vantul a reusit sa intre in casa si a adus cu el cativa fulgi de zapada rebeli.
clipesc, desi nu am apucat sa adorm, sau cel putin eu asa sunt convinsa, ma simt odihnita. Inchid ochii si ma intorc la marea mea, de data asta in vis. Mos Ene a inghetat de tot pe derdelus si a venit sa ma insoteasca pe plaja.

vise fumoase si vise implinite