Deretic prin suflet şi găsesc dorinţa de a iubi. E puţin sugrumată şi-mi cere să o eliberez măcar câteva secunde. Mi-e teamă să accept. Mă va prinde şi nu sunt pregătită. Nu vreau să sufăr. Nu vreau nici să fiu îndrăgostită. Mi-e efectiv frică de puterea hipnotizatoare a iubirii. Poate m-aş risca, dacă aş avea cum să aflu finalul. Vreau o dragoste pentru o viaţă. Vreau dimineţi pline de optimism şi zâmbete. Ştiu că nu e uşor, dar nici imposibil. Am ascuns această dorinţă în cel mai dosnic sertar al inimii. Atriul drept, etajul 25, cândva... un domn vesel, va descoperi dragostea-mi ascunsă. Va fi a lui, va fi a noastră. Va creşte ca Prâslea cel Voinic şi va rodi...
Frumuseţea vine din interior. De ce? Pentru că acolo stă ascunsă dragostea sau dimpotrivă, ura. Oamenii care iubesc, necondiţionat, viaţa... frumosul, soarele, zâmbetul.... sunt senini ca zilele de vară. Cei care urăsc şi sunt invidioşi au riduri desenate pe chip... ce sapă adânc distanţa dintre ochi.
Mi-e teamă să iubesc... deşi, descopăr pe zi ce trece că am nevoie să împărtăşesc dragostea ce-o port cu cineva special. Cât va mai dura până mă voi vindeca de spaima iubirii? Unde-mi este curajul plecat? Când se va termina plata răutăţilor pe care le-am făcut într-o viaţă anterioară?
Simt că mor în fiecare zi puţin câte puţin... Doar un prinţ mă poate salva. Va sosi el oare?
