Metrou dimineaţa devreme. Multă lume citeşte cuminte. Îmi place. Oamenii sunt preocupaţi de lectură.
Într-o lume nebună, nebună, nebună... e firesc să te abandonezi cărţilor.
Am impresia că nu mă mai regăsesc. Am impresia că lumea vede în mine o fraieră, ce poate fi cumpărată cu o cutie de bomboane. Îmi vine să râd şi să plâng. Nu mai ştiu ce trebuie să fac. Mă las purtată de vânt... timpul trece şi nimic nu mă mai mulţumeşte. Aş vrea mai mult... să fac mai mult... să-mi îndeplinesc vise.
Sunt găsită întotdeauna când este nevoie de mine. Apoi, pauză. Şi urmează o pauză lungă până la o altă ciocolată... pe care e accept din bun simţ sau pentru că nu am mai mâncat de mult ciocolată?!
Sunt credulă. Cred că oamenii chiar apreciază ce fac. De unde. Aş. Nici vorbă, nici pomeneală. Vor să îşi scoată ei pârleala, să pară şefi capabili şi alte cele. O fraieră le face treaba pentru o ciocolată, pentru că nu are tăria de a-şi apăra statutul, experienţa, bunătatea, pentru că nu ştie să spună "NU".
Oare mă voi imuniza vreodată la răutăţi, frustrări, bârfe şi ce o mai fi în jurul meu?!
Mă voi aprecia vreodată la propria mea valoare?!
Poate da, poate ba...
