Cântecul dintre zi şi noapte

Noaptea se pregăteşte să ia în primire pământul. Întâlneşte Amurgul. Acesta cântă la mandolină. Încearcă să convingă soarele să mai rămână pe bolta cerească. Îi promite că alungă norii ce au forme înfricoşătoare: balauri, crocodili, zmei.
-Nu pleca soare drag. Avem nevoie de tine. Vine toamna şi te alungă. Nu îţi mai dă dreptul să stai atâtea ore pe cer. Mai stai, te rog mai stai puţin.
Lacrimi în avalanşă se preling pe chipul Amurgului.
Noaptea priveşte cu emoţie. Se ascunde după pomii ruginii. "Adevărul că şi mie îmi este greu. Aş ruga toamna să mai întârzie puţin. Lasă-mi toamnă pomii verzi!!!"
Soarele, îmbrăţişează pentru ultima dată amurgul:
- Pe mâine, prieten drag! Nu plânge. Te faci de râs. Acesta este cursul anotimpurilor. Nu putem opri timpul. Totul este ciclic. Să te odihneşti... să cânţi şi mâine. Romanticii te adoră. Te aşteaptă mereu cu emoţie, te fotografiază. Zâmbeşte. Eşti iubit. Mulţi şi-ar dori să fie în locul tău.
Soarele apune.
Luna caută seara.
-Gata. Poţi ieşi pe ring. Amurgul este împăcat.
Seara se întinde şi culege stelele. Mai întâi Luceafărul. Oamenii îşi pun dorinţe la zărirea lui. Apoi alte stele... fel de fel... zeci... sute... mii.
Încă se aude ecoul cântecului la mandolină...
"Soare mai stai. Rămâi lângă mine... Seara e rece şi tristă... trezeşte amintiri... deschide cutia Pandorei... Soare mai stai... măcar o clipă... te rog, soare mai stai."

Mafia Mămicilor

A doua întâlnire cu mămici. Cred că mă trage aţa.

Am făcut cunoştinţă cu mămici nou venite în club. Mi-am cerut scuze că le-am invadat spaţiul pe nedrept. Mi-au spus că e ok, că voi intra şi eu, cândva - eu sper cât mai curând - în tagma lor.

Sunt minunate. Femei frumoase, cochete, vesele, energice - doar au copi după care trebuie să se ţină - optimiste, studioase. Numai de bine despre mămici, ÎNTOTDEAUNA.

Organizatoarea, Ada, este o femeie cu idei geniale şi îi doresc succes. Are o fetiţă minunată, grijulie şi extrem de independentă pentru cei 4 anişori şi jumatate pe acre îi posedă.

Am să-mi fac un alt blog, dedicat poveştilor. Am promis. Am să mă ţin de cuvânt.

Micuţul Rareş, fascinat de geanta mea, a venit să-mi şadă în braţe.

Luca, a râs cu poftă la scălămbăielile mele. Parcă ar fi spus: "Nu vezi ce penibilă eşti. Pierzi timpul pe aici. Nu ai copil, nici măcar căţel sau purcel."

Mulţumesc că m-aţi acceptat în rândurile voastre, dragi părinţi. Să vă bucuraţi de odraslele voastre. Succes celor care încep grădiniţa sau şcoala.