"Am ascultat atâtea poveşti de viaţă încât aş putea scrie cărţi întregi. Nu ştiu de ce oamenii mă caută, de ce au încredere în mine. Sau poate că ştiu. Cred în mine pentru că ştiu să păstrez un secret, pentru că ştiu să ascult şi, adesea, mă rog pentru ei. Sunt o verigă între lume şi Dumnezeu. Am cunoscut mulţi oameni. Pe unii, i-am ascultat ani de-a rândul, pe alţii doar câteva ore. Dar nimeni, niciodată nu m-a fascinat asemenea ei. Sânziana. O femeie copil. Ştia că îmi place să scriu. Am corespondat ani buni. Imi spunea mereu că am talent şi trebuie să încep a scrie. Am râs atunci, rîd şi acum când scriu. Într-o zi, am mers în parc şi am vorbit ore în şir. Are o poveste de viaţă frumoasă, tristă, dar atât de vie. M-a rugat să-i scriu povestea vieţii. Mi-a garantat, râzând - un râs vesel, plin de viaţă, emanat din sufletul ei bun - succesul.
O zi plăcută de octombrie. Un 1 octombrie, mai exact. Prima zi de facultate. Emoţii, agitaţie, nici nu ştiu ce trebuie să fac. Merg să-mi notez orarul. Îmi scriu conştiincioasă în agendă cursuri, laboratoare, ore. La final, pregătindu-mă să bag agenda în geantă, observ o fată draguţă privindu-mă insistent. Zâmbesc.
- Nu cunosc pe nimeni. Mă numesc Sânziana şi sunt studentă anul I, secţia Biologie. Suntem cumva colege?
- Posibil. Aflăm îndată. Anda este numele meu. Era o listă cu grupele de studenţi boboci pe undeva.
- Lângă secretariat am văzut-o, adaugă repede.
Ne îndreptăm spre secretariat. Găsim lista şi o parcugem cu atenţie.
- Heee... Suntem colege de grupă. Minunat. Dumnezeu chiar ma iubeşte, exclamă Sânziana.
O privesc uimită.
- Dar ştiu că eşti rapidă, răspund zâmbind.
- Scuză-mă, dar îmi doream atât de mult să fim colege. Nu cunosc pe nimeni. Ai ceva care inspiră încredere. Te urmăresc de când ai intrat în incinta facultăţii.
- Dat fiind faptul că azi nu se ţin cursuri, aş spune să mergem la o cafea, să ne cunoaştem.
- Cu mare drag, răspunde Sânziana.
Va urma... (aş mai scrie dar îmi este foarte somn).
