Zbor spre vise

În dulapul cu jucării al copilăriei

Am găsit un avion.

Era jucăria ta.

Am privit-o ciudat,

Mi-am dorit să zbor,

Să ating norii și visele ce le notasem acolo,

Cu lacrimi de bucurie, de dor,

De amar, de deznădejde.

Am crescut repede.

Prea repede pentru mine.

Unele vise au rămas în nori.

Nu vor să mai coboare.

Copiii mei sunt îngeri.

Cresc alți copii..

Poveștile pentru îngeri le scriu.

În noapte, perna-mi se udă de lacrimi,

Sperând să coboare și alte vise.

Într-o zi, am primit un avion de hârtie.

Purta numele tău, iubite.

Și-atunci am început să te caut.

Printre stele, nori și litere.

Te-am descoperit.

Prea târziu. Poate. 

speriat de viață și de vise.

Deși, ele pot fi împlinite.

Totul este să vrei,

Cu răbdare și dragoste să le vorbești.

Inel de logodnă pe degetul iubitei să pui,

Să știe că ești acolo. 

Că vrei să zbori până la nori,

Visele să i le aduci înapoi.

Gânduri

Și am ajuns într-o stare de epuizare. Neîmpliniri, temeri, gânduri, dorința de a face cât mai multe, de a ajuta oameni să îți împlinească vise, de a-mi duce eu la bun sfârșit vreo două proiecte... toate m-au adus în acest punct. 

Am învățat că lucrurile nu se întâmplă niciodată când vreau eu, ci atunci când sunt pregătită să le accept, să le port. 

Uneori mă întreb cum unora li se oferă totul așa pe tavă... de la ajutor financiar până la oameni care îi sprijină în ceea ce întreprind. 

Nu mai contează. Îmi doresc să fiu sănătoasă, puternică și chibzuită, iar până la finalul anului să finalizez proiectele de suflet propuse, plus câteva acte caritabile, pentru copii și bătrâni. 

Nu mai cer nimic... nimănui. Știu că nu se poate să dea norocul peste mine. Dacă nu muncesc, nu realizez nimic. Poate se întoarce cu dobîndă tot ce am dăruit oamenilor care nu au apreciat nicio secundă ce le-am oferit.

*

De Crăciun, îmi doresc o VACANȚĂ ADEVĂRATĂ! Să stau într-o cabană, să dorm, să mănânc, să citesc și să scriu. ATÂT!