Zi de joi...usor polei...destul de cald fata de alte dimineti.
Ajunsa in curtea institului imi zaresc o colega, foarte cocheta; am impresia ca are bagaj, o intreb daca o pot ajuta si imi raspunde:"Doar cu prezenta!" Zambesc si mergem impreuna spre institut.
Ajung in laborator...imi fac un 3 in 1 sa ma incalzesc, ma apus de lucru. Sunt prinsa in atatea lucruri, incat am impresia ca nu fac nimic asa cum trebuie. Plus ca sunt una, sefii mai multi si toti iti cer ACUM ceea ce au nevoie.
Predau lucrarea in timp util...si iau o pauza binemeritata, stand la taifas cu a mea colega. 67 de ani, vaduva, fara copii...fapt ce-l regreta acum nespus si imi spune, cat de des poate, sa nu fac aceasta greseala. Sa imi vad de cariera dar sa fac si un copil. Mi-am promis ca dupa ce termin doctoratul, voi face si acest pas. Imi plac copii, imi doresc, dar sper sa-i fac din dragoste si nu din disperare sau egoismul de a fi mama, de a avea si acest titlu.
Isi dorea foarte mult sa mearga la teatru, dar nu mai avea bani. Desi imi promisesem ca nu o mai imprumut - asta doar pentru ca mi-a zis ca nu mananc ca sa-mi iau masina - nu am rezistat si am imprumutat-o si am incurajat-o sa isi faca rezervare. Mi-a multumit de nu stiu cate ori. E o femeie care pentru asta traieste: sociabilizare.
La plecare, am insotit o alta colega, care mi-a povestit despre motanul ei -chiar il rasfata- si despre mancare...mancare traditionala din Rusia, unde a stat 4 ani la reactorul Nuclear din Dubna, cum si-a cucerit sotul ducandu-i ciorba. Deci, e adevarat:dragostea trece prin stomac.
Apoi plimbare la ceas de seara...
Cam atat..pentru azi.
