Vindecare
Mrejele spaimei mă agaţă.
Mă zbat până la
epuizare.
Alunec în prăpastia
eului dezlânat.
Întind mâna ce se
rupe de dor.
Fiecare clipă e un
an bisect.
Amuleta s-a spart
în mii de cioburi albastre.
Viaţa mi-e abur şi
visul credinţă.
Devin zeiţă de
arabescuri deasupra tavanului roşu.
Drumul şerpuieşte spre dragostea maternă din cordonul ombilical.
Cana plină cu
ceaiul crud, îşi rătăceşte toarta în abisul fricii.
Mă voi vindeca de
durerea gâtuită de spaimă?
