marți, iulie 28

Cu mine... despre mine

Obosita... ma trezesc. Ma pregatesc, ma imbrac mecanic, imi iau la revedere de la cei dragi si plec spre servici. Merg cu privirea in pamant... ma rog sa am o zi usoara, sa fie bine pentru mine si cei din jurul meu. Chiar si necunoscuti. Stiu ca oamenii azi nu mai au timp sa se roage... nici macar sa se gandeasca la Dumnezeu. Sunt grabiti, au griji si probleme.
In autobuz, ma asez pe scaun, scot cartea si citesc.
Cobor, imi cumpar doua croissante si ma indrept spre institut.
Imi fac un 3 in 1, mananc un croissant, apoi merg la resurse umane. Vreau sa-mi schimb locul de munca. Imi anunt sefa, care ma tot intreaba cand imi iau concediu. Reactioneaza urat. Incearca sa ma convinga sa ma razgandesc. M-am gandit bine. Nu imi place ceea ce fac, nu ma simt bine in pielea mea aici.
Peste putin timp afla si alti colegi. Unuia ii pare rau, altul se bucura, altul imi spune ca ar fi mai bine sa fac un copil. Asta ma intristeaza. Nu stiu daca a face un copil depinde de locul de munca. - Ma uitam pe blogul unei femei de succes, care are trei copii cu trei barbati. Nu imi doresc asta. Eu vreau o familie. In asta consta diferenta. -
Sefa imi spune ca voi avea timp pentru viata mea personala. Asta pentru ca nu discut la servici acest subiect si o framanta. Am o viata personala extrem de interesanta si foarte activa. De exemplu, maine merg la o lansare de carte. Afisul este mai sus.
Incerc sa las totul in ordine... sa zambesc pana in ultima clipa. O colega chiar spunea ca nu vor mai gasi un om cu asa mult bun simt. Nu stiu cum sa-l numesc... cred ca prostie. Am crezut ca daca fac tot ce mi se cere, daca aduc de acasa pentru a fi frumos si curat, voi fi apreciata. Oricum, am facut pentru mine. Dar, cand observ ca toti se dau mari biologi, iar eu raman doar un biet tehnician - desi sunt singura cu diploma de biolog din institut - ma intreb: "Ce naiba caut aici? Care este rostul meu?"
Adultii sunt rautaciosi... de aceea prefer de mii de ori copiii. Ei sunt sinceri si iti spun in fata ce au de spus. Asa mi se pare corect si frumos. Nu stiu care e mecanismul ce ii modifica atunci cand devin maturi... dar ii ador cand sunt copii... la propriu si la figurat.
Mi-e dor de meseria de profesor... mi-e dor de copii... mi-e dor de lumea frumoasa (pe care mi-o creez) din clasa.