Tacerea mea te iubeste. Am nevoie de tine departe acum. - Tocmai pentru a te simti aproape. Cand voi gasi Dumnezeul din mine il voi pune la picioarele Dumnezeului din tine. Nu vreau ca intre mine si tine sa ne mai dezlege un "noi". "Noi" rimeaza prea sigur cu "doi".
Vom fi unul doar atunci cand vom fi, fiecare in parte, un "unu". Unu este intotdeauna suma de unu plus unu. Matematica fiintei…
Iubirea ne decanteaza. Si nu vreau ca unul dintre noi sa fie zat. Zatul se arunca. Doar lichidul se bea.
Am nevoie de lipsa ta pentru a-ti contura prezenta. Dorul este absenta vie. Imi esti acum o absenta vie. Incep numaratoarea minutelor mele din clipa in care te-am intalnit. Intre inima mea si inima ta nu exista diferente de fus orar. Ritmurile cardiace sunt simultane.
Sunt jumatate din jumatatea ta. Esti jumatate din jumatatea mea. Ceea ce ramane nu sunt nici eu si nu esti nici tu. Ceea ce ramane este pur si simplu iubire. Iubire si tacere. Impreuna suntem iubire. Separat, ne iubim. Sa ne iubim dar sa fim si iubire. Cand ne iubim suntem "doi". Cand suntem suma care facem "unu", suntem iubire.
Arta de a fi "singur" atunci cand esti "impreuna"… Prietenia are nevoie de spatiu. Prietenia este a te relaxa in celalalt. Prietenia este tacerea din iubire. Iubirea inglobeaza prietenia.
Tacerea este mirare. Ma mir de tine…
Abia acum te pot iubi cu adevarat, pentru ca abia acum nu imi mai este frica sa te pierd. O data ce te-am cunoscut nu am cum sa te mai pierd. Esti oriunde si oricand mai sunt si eu.
A trebuit sa te ucid in mine pentru a te lasa sa te nasti in mine. M-am bucurat sa te ucid. Ti-am dat foc fara mila! Apoi te-am luat de mana prin scrum si mi-am dat seama ca nu erai in scrum. Scrum era ceva ce nu erai. Scrumul era minciuna arsa. Masca unei masti.
Nu exista decat clipa asta. Fii cu mine in clipa asta. Nu imi plac pozele, pentru ca pozele aduna clipele. Iar suma de clipe este timp mort. Nu imi plac "imortalizarile". Nu vreau sa-mi amintesc nimic, fiind prea nostalgic dupa clipa asta. Am doar nostalgia senina a clipei asteia. Iubesc devenirea care esti, iar nu apa din paharul de ieri. Ieri nu mai esti, iar maine nu ai fost. Esti doar acum. Sunt doar acum. Nu te mai caut prin poze. Te mai caut doar exact atunci cand respiri. Te mai gasesc doar atunci cand respiri.
Imi place cand respiri. Imi place cum respiri. Imi este foarte bine atunci cand imi amintesc ca respiri. Asta ma face sa-mi aduc aminte ca respir.
Mi-e dor de tine acum. Dar ma bucur ca nu esti aici. Pentru ca va veni un "atunci" care ne va gasi impreuna si intr-un acolo. Si atunci te voi strange in bratele mele de atunci. Si acum imi doresc sa te strang in bratele mele de acum.
Tu n-ai sa stii daca nu imi auzi tacerea. Si stiu ca nici nu ma poti auzi daca nu tac.
Daca imi auzi si intelegi tacerea, vino! Daca nu, mai stai…
Am ascuns, frumoaso, inelul pentru tine intr-un mar din care, pentru a-l gasi, va trebui sa musti.
Te tine dantura?!…